Pentru un oraș, un festival de teatru înseamnă mult, îi schimbă parcă aerul cu o adiere proaspătă, îi insuflă o nouă energie, alimentată de curiozitate, de dorința publicului de a vedea, de a simți ceva nou și frumos. Și, prin frecventarea unor astfel de evenimente, calitatea publicului se schimbă, așa cum am avut prilejul să observ, să constat la Buzău, unde, de aproape două decenii există un festival așteptat cu nerăbdare de un public matur, cu gusturi bune, educate. „Buzău Iubește Teatrul” este o denumire de festival care reflectă realitatea despre care vorbeam. La ediția din această vară, desfășurată între 11-18 iunie, o foarte bună selecție a fost făcută de teatrologul Carmen Stanciu, conferențiar universitar la UNATC „I.L. Caragiale” București. Bună cunoscătoare a realității teatrale românești, ea și-a îndreptat atenția spre spectacole bazate pe texte dramatice de valoare, cu o concepție regizorală clară și inventivă, cu o bună interpretare actoricească, aducând și o strălucită montare dintr-un gen mai puțin reprezentat la noi, și anume, un musical. Mă refer la „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht de la Teatrul Excelsior din București. O piesă faimoasă din repertoriul universal, cu o muzică originală de Kurt Weill. Este un spectacol de autor, imaginat de Răzvan Mazilu, care semnează regia, coregrafia și costumele, toate la un nivel de excelență. Cunoscutul coregraf nu încetează să ne uimească, să ne încânte cu musicalurile sale, începând cu „Portretul lui Dorian Gray” și continuând cu „West Side Story”, cu „Cabaret” și Mon Cabaret noir”, „Maria de Buenos Aires”, cu „Fecioarele noastre grabnic ajutătoare” și „Familia Addams”. În afară de ultimul, le-am văzut pe toate, cucerită, de fiecare dată, de impecabilul profesionalism al lui Răzvan Mazilu (un creator de școală a genului, în spațiul românesc), de perfecționismul său, de imaginația bogată, nutrită de cultură, de gustul lui pentru lucrurile excentrice, extravagante, care contrariază și atrag în egală măsură.
Vorbind despre păcate etern umane, cupiditate, ticăloșie, trădare, „robia trupească”, despre corupția din societate, de la orice nivel al ei, „Opera de trei parale” (amintesc și că, un spectacol bun cu piesa lui Brecht a fost pus în scenă și la teatrul băcăuan, în 1996) își păstrează actualitatea. Deviza acestei montări plină de îndrăzneală stilistică, electrizantă, este „Homo homini lupus est”, satira unei lumi de care, din nefericire, nu ne-am despărțit, căpătând corp scenic prin formula teatru în teatru. Spectacolul, un mix de epoci și de stiluri, în țesătura căruia descoperim multe referințe, citate culturale, are un maestru de ceremonie, raisonneur și bufon, totodată, jucat de un travestit cu chipul lui Marlene Dietrich. Un personaj extraordinar, versatil, de o pregnantă expresivitate, inventat de Răzvan Mazilu. De fapt, în musical, toate personajele trebuie să aibă, pe lângă indubitabile calități actoricești, talent muzical și plasticitatea corporală, pentru că trebuie să cânte și să danseze, și de aceea genul este considerat, pe drept, ca unul greu.
Ce este nou și interesant în spectacolul lui Mazilu e schimbarea finalului, Mackie Șiș este grațiat, scăpând de spânzurătoare. Pentru că la teatru totul se poate, el fiind văzut de Răzvan Mazilu „ca o posibilă salvare, care pune ordine în haosul existențial, ca o ultimă șansă a unei lumi utopice în care orice este posibil și în care Binele învinge Răul.”
La Buzău, în ultima seară a festivalului organizat de Teatrul „George Ciprian”, un public numeros și entuziast a aplaudat îndelung pe minunații actori care au evoluat în „Opera de trei parale”, strălucită realizare a unui gen dificil, pretențios. Dar seducător atunci când este bine făcut.
Un musical strălucit, electrizant
