Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani a murit, iar o altă persoană a fost rănită, după ce un stâlp s-a prăbușit peste acestea, miercuri, în satul Caraclău, comuna Bârsănești, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.
Potrivit sursei citate, pompierii militari au intervenit în urma unui apel la 112 care anunța că o persoană a fost surprinsă sub un stâlp căzut.
La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere, un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.
Bărbatul prins sub stâlp a fost extras de pompieri, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. În pofida eforturilor depuse, victima nu a răspuns manevrelor și a fost declarată decedată.
Cea de-a doua victimă, conștientă și cu un traumatism cranio-cerebral, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul.




















