Universitarul Ștefan Munteanu și-a făcut intrarea în lumea academică (și) printr-un demers doctoral filosofic de excepție despre creația eminesciană. „Filosofia indiană şi creaţia lui Mihai Eminescu” (București, Editura Didactică și Pedagogică, 1997) avea să primească aplauzele Academiei Române, care i-a acordat Premiul „Ion Petrovici”. „Fulgurații eminescologice” (Editura Moldavia, Bacău, 2000), „O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu”, vol. I, București, EdituraEikon, 2017) și „O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu”, vol. II, Ed. Eikon, Buc, 2019), „Mihai Eminescu’s. Contribution to the Philosophy of Law” (Editura Lambert Academic Publishing – Germania, 2014) și „La filosofía india y la creación literaria de Mihai Eminescu” (Madrid, Editura Niram Art, 2015) sunt alte lucrări care i-au consolidat, în țară și în străinătate, statutul de eminescolog de referință. Discursul filosofului, prezent și în importante reviste cu profil filosofic și literar, la congrese/ reuniuni naționale și internaționale de filosofie, a fost, în numeroase rânduri, premiat, devenind un reper al celor care nu doresc să se „odihnească în Călinescu”, atunci când se apropie de esențele creației eminesciene.
Pentru Ștefan Munteanu, „Eminescu a înțeles că nu este suficient să fie numai poet, ori numai filosof; că trebuie să conjuge valențele poeziei cu cele ale filosofiei, pentru a se apropia cât mai mult de Absolut. Și, pentru a nu-și dezminți originalitatea, poetul-filosof și-a creat propriul său Absolut, cu mintea, sensibilitatea și imaginația sa, geniale. A înțeles că niciun creator nu poate fi considerat genial, dacă nu-și creează propriul său Absolut”. („O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu”, vol. I, București, Editura Eikon, 2017, p. 6) Este unul dintre fericitele „portrete” care surprind profunzimile creației eminesciene. Poate cel mai fericit din discursul critic românesc, atunci când îl percepem ca poet-filosof pe Eminescu.
„O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu” (vol. I, vol. II) așază accente noi pe discursul lui Ștefan Munteanu, elevata sa trudă de cercetător de excepție aducându-mi aminte de acel „Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrâne”. „Cronicile” în compania cărora ne invită să reflectăm au când „colbul” secolului al XIX-lea (Alexandru Grama, Grigore D. Pencioiu, Nicolae Petrașcu etc.), când pe cel al incipitului secolului al XX-lea (Panait Cerna, Ciprian Doicescu, Alexandru Zaharia, Vasile Gherasim, Romulus Demetrescu), savoarea clasicismului (Titu Maiorescu, Ion Petrovici, C. D.-Gherea, Tudor Vianu) sau prospețimea prezentului (Al. Boboc, Rosa Del Conte, Sergiu Al-George, Tudor Cătineanu, Vasile Muscă, Elvira Sorohan).
35 de autori care au fost/ sunt preocupați de creația eminesciană sunt aduși în prim-plan critic de către Ștefan Munteanu. De la Alexandru Grama, „principalul detractor al lui Eminescu”, cel pentru care poetul filosof este „un biet versificator tare de rând, tâmpit pentru lumea asta prin natura sa, prin ocupațiunile și tendințele sale și prin aerul social și literar, în care a trăit”(apud op. cit, vol. II, p. 7), până la Alexandru Boboc, academicianul filosof care aruncă și fericite punți „între creația eminesciană” și filosofii „Leibniz, Kant și Schopenhauer”. (ibidem, p. 184)
Îndrăgostit de creația eminesciană, Ștefan Munteanu are rara capacitate de a fi obiectiv chiar și cu detractorii acesteia. Care, vai de ei, sunt contraargumentați, așezați academic la colț. „O istorie a opiniilor…”, un regal spiritual rar care va oferi și alte bucurii editoriale. Un regal despre care vom mai scrie, inclusiv în reviste de specialitate.
