Maternitatea Bacău a Spitalului Județean pare să se fi transformat, de aproape un an, într-un câmp de luptă pentru doi medici. Plângeri de tot felul s-ar fi folosit ca arme, acuzaţii, şicane, ameninţări.

La mijloc, acuză una dintre tabere, sunt pacienţii, băgaţi cu sau fără voia lor în acest război, dar şi colegi – medici, asistente.

Cealaltă tabără consideră că presa nu trebuie să-şi bage nasul. Clar e că tot spitalul, indiferent de secţie, este la curent în legătură cu acest conflict.

Unii, însă, vorbesc în şoaptă, de teamă! Dacă n-ar afecta actul medical, aşa cum susţin mulţi dintre cei implicaţi, totul ar fi rămas la stadiul de bârfă. Şi Colegiul Medicilor a fost sesizat, dar şi conducerea Spitalului Judeţean Bacău, însă, până acum cel puţin, nimeni nu a reuşit să stingă conflictul. Au fost depuse şi plângeri la Parchet. Unul dintre acuzați are calitatea de suspect într-un dosar penal.

Conflictul dintre dr. Raluca Grigoriu, medic primar obstetrică ginecologie, şef Secţie Obstetrică Ginecologie 2 (OG2) şi dr. Ovidiu George Bălan, medic pe Secţia de Obstetrică Ginecologie 1, este vechi, dar nicio autoritate în domeniu nu poate spune sigur cine este vinovat de toate aceste tensiuni şi de unde au pornit ele.

Din cele două tabere aflate în război, singura care a acceptat să vorbească deschis cu noi despre acest subiect este dr. Grigoriu. Aceasta este cea care susţine că se simte în pericol şi s-a văzut nevoită să formuleze o plângere penală împotriva dr. Ovidiu George Bălan, pentru săvârşirea „infracţiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei sau a altor infracţiuni prevăzute de legea penală, sub forma coautoratului, complicităţii sau instigării”.

dr. Raluca Grigoriu

Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău şi este îndreptată şi împotriva unei paciente, D.A.E., acuzată de complicitate. „Subsemnata Grigoriu Raluca Valentina, de profesie medic primar obstetrică ginecologie, doctor în medicină, deţin funcţia de Şef Secţie Clinică Obstetrică Ginecologie 2 (OG2) din cadrul Maternităţii Bacău, din decembrie 2014 şi până în prezent. În anul 2015, pe rolul Judecătoriei Bacău s-a judecat cauza 13783/180/2014 având ca obiect «neglijenţa în serviciu – art. 249 C. Penal», părţile din dosar fiind numitul Bălan Ovidiu George – în calitate de inculpat, pe de o parte, C.M. şi B.E.C. – în calitate de părţi vătămate, pe de altă parte, precum şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău – în calitate de parte responsabilă civilmente.

În cadrul dosarului anterior menţionat, am fost martor, declaraţia mea fiind esenţială în aflarea adevărului. Dar, din păcate, declaraţia mea l-a înfuriat efectiv pe dl. dr. Bălan, dânsul fiind convins că declaraţia mea stă la baza condamnării acestuia. Soluţia pronunţată de instanţă a fost condamnarea inculpatului la 10 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi obligarea acestuia la plata unor sume de bani către părţile vătămate din dosar”, se arată în plângere.

„Repet şi susţin până în pânzele albe nevinovăţia mea”

Parchetul Judecătoriei Bacău a dispus, în 2014, trimiterea în judecată a dr. Ovidiu Bălan, sub acuzaţia de neglijenţă în serviciu. „În calitate de medic în cadrul Secţiei Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin îndeplinirea lor în mod defectuos cu ocazia tratării pacientei C. Elena Cătălina prin întârzierea nejustificată a intervenţiei chirurgicale de cezariană, încălcare care a avut ca urmare o vătămare importantă a intereselor legale ale părţilor vătămate C. Elena Cătălina (devenită B. Elena Cătălina, după divorţul care a urmat, n.r.) şi C. Marius Sebastian concretizată în faptul că fătul de sex bărbătesc a fost născut mort la data de 31.07.2010″, se arată în rechizitoriu.

Pe tot parcursul procesului, dr. Bălan a încercat să-şi dovedească nevinovăţia, dar şi ulterior în căi excepţionale – recurs în casaţie la Înalta Curte. Chiar şi după condamnarea definitivă, medicul a criticat sentinţa prin care a fost găsit vinovat, considerând că „e absolut dubioasă din toate punctele de vedere, având convingerea personală că la baza acestei condamnări au fost alte criterii decât cele legale” sau „o aberaţie juridică”, iar „actul de justiţie înfăptuit de aceşti judecători este unul ordinar”. În noiembrie 2017, recursul în casaţie i-a fost respins, cu opinie majoritară, ca nefondat, decizia fiind definitivă. Un judecător a făcut opinie separată în sensul admiterii recursului în casaţie, desfiinţării sentinţelor de condamnare şi achitării medicului. „Repet şi susţin până în pânzele albe nevinovăţia mea. (…)

E o chestiune de timp până îmi voi demonstra nevinovăţia”, a declarat, în permanenţă, medicul. Ca dovadă, încercările în acest sens continuă, pe rolul instanţelor fiind mai multe procese, printre care şi unul de revizuire, ajuns pe rolul Judecătoriei Bacău la sfârşitul anului trecut, cu termen în 26 aprilie 2018.

Ce declaraţie a dat în instanţă dr. Grigoriu

Revenind la plângerea penală formulată de dr. Grigoriu împotriva dr. Bălan, în ea se regăsesc acuzaţii grele pe care anchetatorii vor trebui să le verifice. „Chiar din cursul procesului, cunoscând poziţia mea, ca martor în acest dosar, dl. Bălan Ovidiu George a început să mă hărţuiască permanent, cu scopul de mă intimida şi de a-mi influenţa mărturia fapt pe care, în mod expres l-am adus la cunoştinţa procurorului de caz şi a judecătorului în momentul procesului, solicitându-le să ia măsuri în acest sens.

Deşi am încercat, în mod repetat, să îi explic dl dr. Bălan faptul că prin declaraţia mea nu am făcut altceva decât să spun adevărul şi nu are motive să adopte un astfel de comportament faţă de mine, cerându-i, totodată, să pună capăt acţiunilor îndreptate împotriva mea, de la data pronunţării sentinţei definitive mai 2017 şi până în prezent acesta se comportă inacceptabil”, se menţionează în plângere. Aşa cum menţiona anterior, tot scandalul ar fi pornit de la acea declaraţie dată de doctoriţă în instanţă, ca martor. Dr. Grigoriu era de gardă în momentul în care s-a constatat moartea fătului, tragedie care a declanşat ulterior o anchetă penală, fiind deschis dosar penal împotriva dr. Bălan, cel care supraveghea sarcina.

„În 2010, dl. doctor a avut o pacientă pe care a internat-o în timp ce el era în concediu. A internat-o pe sectorul de gravide şi nu a anunţat pe nimeni că ar fi o problemă, acum poate că nici el nu şi-a dat seama că era o problemă. Era o pacientă cu o restricţie de creştere, cu o placentă îmbătrânită, un copil mic la termen. A internat-o într-o joi, de joi până sâmbătă a venit şi a urmărit-o şi sâmbătă dimineaţă, când eu am intrat în gardă, m-a sunat asistenta de pe sector că nu mai aude bătăile cordului. Am luat-o la ecograf, copilul murise.

A venit (dr. Bălan, n.r.), i-a făcut cezariană şi a considerat să treacă cauza morţii nod adevărat de cordon. Eu, fiind mâna a doua în sală, ştiam clar că nu a fost asta. Eu am fost martor cheie în dosarul penal şi nu am minţit la proces. Pentru că am spus adevărul în instanţă, de aici mi se trag toate, din momentul în care el a primit sentinţa. Nu ştiu cât a contat declaraţia mea, pentru că în spate au fost şi probe, şi expertize, dar de acolo a pornit un adevărat război”, crede dr. Grigoriu. Totuşi, conform rechizitoriului, anchetatorii au mers pe varianta dr. Bălan, aceea că a fost vorba de nod adevărat de cordon.

„Mă urmăreşte permanent, mă filmează în sala de operaţii”

Conform dr. Grigoriu, de câteva luni, ea ar fi ţinta mai multor plângeri neîntemeiate, formulate de dr. Bălan sau chiar de către o pacientă prin care s-ar încerca discreditarea acesteia: „De anul trecut, de când a primit sentinţa definitivă, a început nebunia. A găsit o pacientă prin care a început să-mi facă plângeri peste tot, în tot oraşul, la Direcția de Sănătate Publică, Casa de Asigurări, Colegiul Medicilor, Parchet, în presă, la manager, eu fiind acuzată de malpraxis de către o pacientă pe care eu nici măcar nu am atins-o, pe care am văzut-o după ce mi-a făcut plângere. Copilul bine, ea bine, totul bine, deci nu s-a întâmplat nimic. Dar trei luni de zile am umblat să dau declaraţii peste tot.”

De altfel, aceste aspecte se regăsesc şi în plângerea penală, însă urmează ca procurorii să stabilească dacă sunt adevărate şi dacă la mijloc este un plan de răzbunare. Dincolo de aceste plângeri justificate sau nu, acuzaţiile fac referire şi la un comportament care ar putea afecta relaţia cu pacienţii sau chiar actul medical şi, în ansamblu, activitatea la Maternitatea Bacău, îngrijorare confirmată inclusiv de medici şi de conducerea Colegiului Medicilor.

„Dr. Bălan înţelege că este corect şi legal să se comporte vizavi de persoana mea astfel: mă urmăreşte permanent, îmi urmăreşte activitatea în blocul operator zilnic, în sala de naştere, la consultaţii, în gărzi, ia contact cu pacientele mele internate pe care le instigă să mă reclame prezentându-le într-un mod deformat şi tendenţios adevărul despre un eventual diagnostic, îmi verifică fiecare chitanţă, fiecare foaie de observaţie şi fiecare diagnostic, mă filmează în sala de operaţii, pozează protocoalele operatorii pe care le trimite ziariştilor, nu îmi predă garda la schimbul dintre ture, deşi acest lucru este obligatoriu, iar consecinţele ce pot rezulta dintr-o astfel de atitudine pot fi deosebit de grave atât în ceea ce priveşte pacientele, cât şi în ceea ce priveşte medicul care rămâne în gardă”, se mai arată în plângere.

În acuzaţiile făcute, dr. Grigoriu vorbeşte şi despre hărţuire, ameninţări şi cere procurorilor să facă o anchetă şi în ceea ce priveşte vandalizarea maşinii personale, în iulie 2017.


„Ameninţarea dr. Bălan «nu mă las până nu mă răzbun», că «o voi distruge pe dna. dr. Grigoriu», coroborată cu toate cele întâmplate şi prezentate anterior conduc la concluzia că acesta urmăreşte, prin toate mijloacele, să atingă acest obiectiv şi, implicit, să aducă atingere calităţii vieţii mele private şi profesionale. Comportamentul agresiv continuă şi în prezent şi menţionez în continuare actele materiale săvârşite de dr. Bălan: de circa o lună comportamentul colegului meu de la secţia OG1, dr. Bălan Ovidiu George, este complet schimbat în sensul că a devenit extrem de agresiv în ceea ce mă priveşte. Pe lângă dorinţa de a se răzbuna pe mine în calitate de martor esenţial în procesul în urma căruia acesta a fost condamnat, dr. Bălan a ajuns să terorizeze efectiv un colectiv întreg format din medici şi asistente”, sunt alte acuzaţii grave, menţionate în plângerea dr. Grigoriu, asupra cărora anchetatorii vor trebui să se pronunţe. De altfel, asupra acestora vom reveni când procurorii vor constata dacă sunt adevărate sau nu.

În acest moment, conform apărătorului dr. Raluca Grigoriu, avocat Marius Bogdan, „prin ordonanţa procurorului, s-a dispus continuarea cercetărilor faţă de Bălan Ovidiu George, asta înseamnă că are calitate de suspect şi i s-a adus la cunoştinţă calitatea şi învinuirea. Practic, s-a început urmărirea penală cu privire la persoană. Iniţial, cercetarea a fost in rem, cu privire la faptă, dar după administrarea probelor, dosarul a ajuns la procuror, iar procurorul a dispus prin ordonanţă continuarea cercetărilor faţă de Bălan Ovidiu care a căpătat calitatea de suspect. Ei au fost prezenţi – dl. Bălan şi avocata dumnealui, Camelia Bălan – au şi semnat procesul verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a calităţii.”

A semnat, dar nu a luat la cunoştinţă?!

dr. Ovidiu George Bălan

Reacţia dr. Bălan şi a avocatei (soţiei) sale, întrebaţi despre acest conflict şi despre acuzaţiile din plângerea penală, este de neînţeles, în condiţiile în care medicul acuzat avea posibilitatea să se apere sau să ofere un punct de vedere vizavi de tot acest scandal. Iniţial, dr. Bălan i-ar fi transmis managerului spitalului, cel puţin aşa susţine cel din urmă, că nu doreşte să declare nimic presei, iar apoi că este indecis.

Astfel, am contactat-o pe avocata acestuia care ne-a declarat că ei nu ştiu nimic despre această plângere penală şi, dacă o pot informa în legătură cu acuzaţiile, va trimite un punct de vedere. Din ce ne-a trimis ulterior pe email nu putem reda decât primele cinci rânduri, respectiv:

„Vis-a-vis de această plângere, vă mulţumesc pe această cale că mi-aţi trimis-o, chiar nu aveam cunoştinţă de conţinutul acesteia. Vă rog ca acest punct de vedere să fie redat exact aşa cum e trimis şi în acest sens arăt că aceste acuzaţii sunt absolut mincinoase, dar consider că adevărul va fi stabilit pe cale de anchetă judiciară şi nu pe cale jurnalistică.” Restul mesajului conţine doar injurii la adresa ziarului ce nu au legătură cu subiectul şi jigniri la adresa unor medici.

„Aceasta este părerea mea şi punctul meu de vedere care doresc să fie redat exact cum l-am scris şi vi l-am trimis. Doresc ca numele meu să apară doar cu iniţiale şi nu numele complet. Vă trimit acest mesaj în numele persoanei în cauza dlui. dr. B.O.G.”, se precizează în finalul mesajului.

Ţinând însă cont de faptul că spitalul este unul public, conflictul dintre cei doi medici este cunoscut şi a ajuns în dezbaterea Colegiului Medicilor, ar fi o sfidare la adresa cititorilor, beneficiarilor de servicii medicale publice, să folosim iniţialele doctorilor.

Doar mediere

Anul trecut, Colegiul Medicilor Bacău a fost sesizat de dr. Bălan cu o plângere împotriva activităţii desfăşurate de dr. Grigoriu, aducând în atenţie o posibilă practicare ilegală a medicinei de către un medic rezident în cadrul Maternităţii. Dr. Bălan solicita sesizarea Comisiei de etică şi deontologie profesională şi demararea unei anchete.

În plus, din această plângere ar rezulta că „starea de temere” ar fi indusă de dr. Grigoriu care ar avea ca aliat sau complice conducerea spitalului: „Faptul că familia doamnei dr. Grigoriu se află în top 300 a celor mai bogaţi oameni din România, asta nu dă justificare ca toţi colegii să ne exercităm profesia de frică că distinsa doamnă doctor poate să ne facă oricând rău şi să ne defăimeze după bunul său plac în complicitate cu conducerea spitalului, creându-ne astfel o stare de spaimă care bineînţeles ar putea în anumite circumstanţe să afecteze chiar şi actul medical.”

După această sesizare, Biroul Executiv al Colegiului Medicilor Bacău a nominalizat Comisia de Litigii în vederea medierii. Medierea a eşuat, însă, iar litigiul nu a putut fi soluţionat, conform informării comisiei.

„A fost declanşat un litigiu în cursul anului trecut, în urma unei plângeri a dr. Bălan, şi s-a constituit Comisia de Litigii conform statutului. În plângere erau diverse acuze, neînţelegeri între ei, în spital, jigniri. Au fost chemaţi în faţa comisiei, dr. Grigoriu a fost dispusă să se împace, dar dr. Bălan a refuzat pe motiv că nu are încredere că ea se va împăca. Noi am transmis şi conducerii spitalului concluziile acestei medieri. Colegiul Medicilor nu poate face altceva decât mediere. Înainte de a ajunge ei în instanţă ca şi litigiu, sunt obligaţi să facă această mediere. Alte măsuri doar spitalul poate lua, care este angajator. Noi am înştiinţat spitalul despre acest conflict, încă de anul trecut. Spitalul poate lua măsuri disciplinare, administrative. Dar… orice sancţiune le-am da noi sau ei, nu ştim dacă ar rezolva conflictul.

Din ce am concluzionat, nu văd o rezolvare. E o situaţie conflictuală care planează acolo şi creează un disconfort pentru toată lumea. Nu doar pacienţii lor sunt afectaţi sau ar putea fi, ci şi pacienţii din toată Maternitatea. În februarie 2018, am primit din partea dnei dr. Grigoriu o plângere cu acuze împotriva dlui dr. Bălan că o hărţuieşte, că o şicanează, că o urmăreşte, că îi contestă doctoratul şi atunci, iar am declanşat un litigiu. Noi aşteptăm, însă, un răspuns de la Comisia de disciplină a spitalului, pentru că şi ei au făcut o analiză. Şi vom încerca o nouă mediere. Dar nu ştim cum se va rezolva”, a fost declaraţia dată de preşedinta Colegiului Medicilor, dr. Elena Stîngă.

Ce spune managerul spitalului

Adrian Popa, managerul spitalului

„Am doar o solicitare de la medicul șef, administrativ vorbim, vizavi de nepredarea unei gărzi, care s-a rezolvat, la momentul respectiv, și una depusă la Consiliul Etic al spitalului, încă din toamna trecută, care și acum este în dezbatere. Ca manager, am auzit și eu de acest conflict, cum spuneți dumneavoastră, dar eu nu pot sta în spatele unui medic să văd ce face. Am avut o discuție cu dr. Bălan, dar nu se poate vorbi cu dumnealui.

La fiecare solicitare de-a mea, pentru dr. Bălan, acesta vine cu avocatul după el și începe o întreagă tevatură. Pur și simplu nu te poți înțelege cu dumnealui, de la om la om. Urmare a acestui demers i-a făcut plângere și juristei spitalului. A amenințat-o și i-a făcut plângere. Doar pentru că l-am chemat să dea explicații în legătură cu acea sesizare privind predarea gărzii. I-a spus juristei că trebuia să aibă o delegație în baza căreia să ancheteze și i-a făcut plângere pur și simplu”, ne-a declarat Adrian Popa, managerul spitalului. La întrebarea noastră dacă dr. Silviu Dinu, medic șef de secție OG 1 (unde este angajat și dr. Ovidiu George Bălan) a prezentat către conducerea spitalului vreun raport sau vreo sesizare privind acest confict, răspunsul a fost:

„Nu a făcut niciun demers. Ba, mai mult, la evaluarea anuală, pe anul 2017, i-a pus notă maximă. Dacă era de 4,5 îmi puneam o problemă. M-am uitat și pe realizările dumnealui, într-adevăr sunt mai mici, dar nu mai mici decât alți medici din spital și chiar din maternitate. Dar totul ține de evaluarea pe care o face medicul șef de secție. Eu ce pot să fac?”

„Din punctul meu de vedere, eu trebuie să anchetez nerespectarea unor proceduri interne. Faptul că intimidează verbal, că nu am nicio sesizare, eu nu am ce să fac. Asta e treaba organelor de anchetă. Cu dl dr. Bălan efectiv nu te poți înțelege. Am încercat și o mediere, dar nu ai cu cine vorbi, din partea doctorului Bălan. E clar că acest conflict nu trebuie lăsat așa, dar organele competente, Poliția trebuie să îl rezolve, dacă e vorba de hărțuire, de intimidare, pentru că eu nu am nicio competență. Dacă primesc informații că se încalcă procedurile medicale din secție intervin imediat și deschid anchetă. Garantat voi da curs oricărei solicitări, indiferent de amenințări sau că vor fi dați în judecată juriștii spitalului. Dar eu nu am nicio plângere în scris, din partea nimănui. Atât pot, ca manager. În rest, repet, e un conflict al lor, care trebuie rezolvat în altă parte. Mie nu îmi este teamă să intru în conflictul acesta, dar trebuie să intru corect. Asta le-am explicat și celor doi medici șefi – dacă există abateri de la procedurile de lucru, de la regulamentul intern, să mi se sesizeze în scris, le voi cerceta și voi lua măsuri imediate. Ca o concluzie, eu pot, ca manager, să gestionez această situație doar din punct de vedere administrativ, dar conflictul dintre ei trebuie gestionat de Poliție sau de alte organe abilitate.”
Adrian Popa, managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău

Dr. Silviu Dinu a transmis, tot prin intermediul conducerii spitalului, că nu dorește să declare nimic presei în legătură cu tot acest subiect.

Cătălina Chifu
Roxana Neagu

Alte articole