Fara emfaza politicoasa, ipocrita si plicticoasa, obisnuita la fiecare 15 ianuarie, când, o data pe an, întreaga natie româna e cuprinsa de emotii si-si aminteste cu evlavie, în sablon academic, de poetul nepereche, de luceafarul poeziei românesti, de geniul pustiu, de cosmicul, universalul câtaret al iubirii, de marele patriot si intelectual, ma-ntelegi, si-i ridica osanale lipicioase care declanseaza refluxul gastric oricarui alfabetizat normal la cap, Centrul de Cultura “George Apostu” Bacau a inaugurat programul sau cultural anual aniversând, în Ziua Culturii Nationale a României, 164 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu.
E cazul sa remarcam ca manifestarile puse în opera de ingeniosul Geo Popa sunt, de fiecare data, surprinzatoare si ca ar fi de-a dreptul peste masura de anormal ca o seara culturala la Centrul Apostu sa nu surprinda mereu numeroasa si selecta adunare cu memorabile delicatese ale spiritului, ambalate elegant în fine si rafinate prestatii intelectuale.
Eminescu, azi a debutat ex abrupto, cu trei lovituri de gong care l-au introdus în scena pe Stelian Preda, redutabil interpret al poeziei eminesciene în sute de spectacole. Momentul sau liric a dezvaluit un univers mereu proaspat, perceput în frânturi de tonuri si îmbogatit cu sensuri noi, ca si cel al redutabilei actrite Constanta Zmeu, a carei aparitie inefabila este mereu o delectare pentru cei atinsi de fiorul poeziei izvorâte dintr-o fiinta sensibila, mobilata cu emotionante resorturi meditative.
Ritualul cultural din Sala de marmura a urmat firesc în reverberatiile Glossei: Vreme trece, vreme vine, /Toate-s vechi si noua toate; /Ce e rau si ce e bine /Tu te-ntreaba si socoate; /Nu spera si nu ai teama, /Ce e val ca valul trece; /De te-ndeamna, de te cheama, /Tu ramâi la toate rece.
Aplecat elegant si întelegator asupra pacatelor si defectelor umane ale poetului, Dan Petrusca a marturisit ca, de fiecare data când vorbeste despre Eminescu, o face cu sfiala, sub imperiul celebrelor triste previziuni din Scrisoarea I: ,,Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel / Nu slavindu-te pe tine… lustruindu-se pe el / Sub a numelui tau umbra” . Apoi, cu siguranta profesorului erudit si întelept, care de aproape treizeci de ani dezvaluie generatiilor de elevi opera lui Eminescu, vorbitorul a demonstrat cât de vie si de actuala este creatia eminesciana, în pofida detractorilor care încearca sa-i deconstruiasca imaginea.
Într-un discurs inteligent, argumentat, înlaturând premeditat formule dogmatice, universitarul Adrian Jicu si-a sustinut teoria conform careia nationalismul de care este acuzat deseori Eminescu nu poate fi catalogat drept extremist, atâta vreme cât “atitudinea lui Eminescu fata de situatia evreilor din România nu e fixa, lectura articolelor sale dezvaluind pozitionari diverse, mergând de la simpatie pâna la antipatie”, considerând ca legea suprema în politica româneasca ar trebui sa fie conservarea nationalitatii si întarirea statului national.
La invitatia amfitrionului, Stefan Munteanu, în calitatea sa de analist consacrat al operei eminesciene, si-a formulat alocutiunea din perspectiva unei polemici post festum cu George Calinescu, contrazicând , «clasica» apreciere a lui G. Calinescu, conform careia gândirea filosofica a lui Eminescu ar fi un comentariu în marginea filosofiei lui Schopenhauer.
Îmbunatatit la final cu un recital al Corului „Armonia” de la Colegiul National de Arta “George Apostu” din Bacau, sub bagheta profesoarei Ana Maria Zodian, cocteilul cultural din 15 ianuarie 2014 ne-a lasat aroma unei seri tihnite, undeva departe de vuietul cotidian, ca într-un univers paralel. Poate de aceea ne-am amintit o celebra meditatie soresciana: Eminescu n-a existat. A existat numai o aara frumoasa, la o margine de mare… si niste codri adânci… si un tânar care vorbea cu ei … întrebându-i ce se tot leagana fara vânt?
Val Manescu
