24 mai 2024

Un câine a fost băgat într-un sac și aruncat în Trotuș. A fost salvat la intervenția primarului din Gura Văii

Un cățeluș a fost salvat de la înecare pe cursul râului Trotuș, în apropierea Podului din Gura Văii. Primarul localității, Silviu Tinei, a fost primul care a dat alarma cu privire la incidentul șocant, declarând că “peste noapte, un animal a fost victima unui act de cruzime inimaginabil. Imaginile vorbesc de la sine – cineva a încercat să îl înecare pe acest cățeluș, lăsându-l să se lupte pentru viața sa în apele reci ale Trotușului.”

La fața locului, angajatul Primăriei, Costi Pradais, însoțit de un voluntar dedicat, a intervenit rapid și cu curaj pentru a salva viața nevinovatului patruped.

Acțiunea lor a fost coordonată de Anca Nechita, o localnică implicată în protecția animalelor.



Cei trei au reușit să salveze cățelușul, ducându-l în siguranță la mal și acordându-i îngrijirile necesare.

Investigațiile ulterioare au condus la identificarea proprietarului cățelului și, datorită înregistrărilor camerelor de supraveghere din zonă, autoritățile au acum probe solide împotriva acestuia.

Primarul Silviu Tinei a declarat: “Nu vom tolera astfel de acte de cruzime în comunitatea noastră. Luni, vom depune o plângere penală împotriva individului responsabil pentru această agresiune inumană împotriva unui animal nevinovat.”

spot_img

Alte titluri

spot_img

Ultimele știri