Un băcăuan a furat bicicleta ornamentală din curtea Asociației Betania

    O bicicleta stricată, folosita ca ornament și suport de flori în curtea Asociației Betania din Bacău, a fost furată de un băcăuan în cursul nopții trecute.

    Asociația băcăuană a permis, în aceste zile, accesul băcăuanilor în incinta pentru a se aproviziona cu apă nepotabilă, în contextul avariei de pe aducțiunea de la Valea Uzului iar unuia dintre “vizitatori” a văzut, probabil, bicicleta și a decis că are nevoie de ea.

    Un om de bine, locuitor civilizat al unei localități bineînțeles europene, a decis că bicicleta portocalie din curtea Betaniei nu se înscrie în normele estetice ale celui de al doilea deceniu din cel de al treilea mileniu…și așa mai departe. Cu gluga trasă în mod clasic peste ochi, a dat năvală în curtea organizației și a plecat cu bicicleta în cârcă. Să mai spunem că nici măcar nu era funcțională? Că era un ornament vesel, de bine ați venit, în culoarea Olandei, țara care a susținut și susține în continuare proiectele Betaniei? Suntem recunoscători pentru revenirea la normalitate și pentru reintegrarea Betaniei în zona cenușie a esteticii urbane. Deși nu-i tocmai pe potriva Săptămânii Patimilor, am putea zice, cu un pic de năduf: sta-v-ar cricu-n gât!



    Andre Muit, președintele Asociației Betania

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"