29 aprilie 2024
ContrasensUltrascurte

Ultrascurte

*Problema țării ăsteia este că nu și-a pedepsit niciodată trădătorii. Mereu a venit câte o idee de genul să-i iertăm,maică, să nu pornim într-o nouă etapă cu ură. Așa au fost iertați colaborationistii după Primul Război Mondial, cei care se înhăitaseră cu nemții, așa s-a întâmplat și după WW2, la fel s-au petrecut lucrurile când naționaliștii au preluat puterea de la cominternisti: i-au iertat, de a ajuns Ana Pauker să moară de bătrânețe deși ar fi meritat să fie împușcată… Iar în ultimii 30 de ani, ce să mai spun… după fiecare rundă de trădare, se găseau pe urmă necesități istorice care să justifice o nouă alianță fix cu ăia care îi vânduseră…

*Definiția globalismului: Suveranisti din toate țările, uniți-va!

*Un neamț, un ungur și un român intră în campania electorală. Ar fi fost un început bun de banc. Dar nu e…

*Până nu de mult, pe șantiere, la buldozer i se spunea “chirob”. Pentru că în anii ’50-’60 fuseseră importate buldozere din URSS și acelea erau fabricate la Uzinele Kirov, și așa scria și pe ele, dar cu caractere rusești. Din cauză că în alfabetul chrilic. “b” se citește ‘v”, s-a produs inversiunea de la final, kirov devenind “kirob”, scris “chirob”.

*După ce terminăm cu memorialele durerii și ororile din închisorile comuniste, poate studiem puțin și paradisul din temnițele Capitalismului interbelic… Ceva îmi spune că de acolo s-au inspirat comuniștii…

*Ăia din Hong Kong pare că au sânge de român. Ies în stradă pentru o prostie, blochează orașul, distrug economia, vine recesiunea dar se țin în continuare bățosi….

*Emanuel Salomon Friedberg-Mirohorsky, venit să facă harta Valahiei,la 1856:”Peste tot pe unde am întrebat care este cea mai frumoasă clădire din sat, dar întotdeauna pustiită, goală sau utilizată ca hambar sau depozit de fân la etaj și grajd la parter, fără ferestre și fără uși, aceasta era școala, unde imediat ce rușii plecaseră acasă, nu mai mersese nimeni”.

Răzvan Bibire

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri