28 martie 2024
ActualitateUltimii veterani din Colonești, omagiați de Ziua Comunei

Ultimii veterani din Colonești, omagiați de Ziua Comunei

Vineri, 29 iunie, când creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții Petru și Pavel, Primăria și Consiliul Local Colonești organizează Ziua Comunei, ajunsă la a-X-a ediție.

„Anul acesta, evenimentul va avea o importanță aparte deoarece se va sărbători și Centenarul Marii Uniri, ocazie cu care, în prezența unor fii ai comunei Colonești, cum ar fi Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, Gheorghe Stoina, fost arhitect șef al județului, comisar șef Gheorghe Luca, fost comandant al IPJ Bacău și al forțelor de ordine în Bosnia, dar și a altor invitați și a membrilor comunității vor fi declarați «Cetățeni de onoare ai comunei Colonești» cei patru veterani de război care mai sunt în viață”, declară primarul Valentin Iancu Mîrzac.

Cei patru veterani sunt Vasile Țaga, Ștefan Bădiță, Costică Păruș și Vasile Vânău. Odată cu aceștia, vor fi premiate și 14 văduve de război. Va fi o zi lungă și frumoasă, cu un program bogat care va cuprinde depunerea de coroane la Monumentul închinat celor peste 250 eroi locali căzuți în Primul și Al Doilea Război Mondial, slujba Te Deum și decernarea de diplome.



Pe scena din centrul comunei vor urca artiști cunoscuți din zona Moldovei, dar și cei ai ansamblului „Țărăncuța”, care au prezentat, alături de alți copii de pe Valea Zeletinului, un spectacol la Ambasada României la Paris.

„Cu siguranță, deliciul copiilor și al vizitatorilor va fi bâlciul tradițional organizat în apropierea Primăriei. Ținem să mulțumim Societății Naționale de Cruce Roșie și Fundației de Sprijin Comunitar pentru sprijinul acordat în premierea veteranilor și văduvelor de război”, a declarat, în final, primarul Valentin Mîrzac.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri