4 mai 2024
EconomieUltimii bani pentru modernizarea fermelor

Ultimii bani pentru modernizarea fermelor

Proprietarii fermelor zootehnice sau vegetale care doresc sa-si modernizeze exploatatia prin achizitionarea de instalatii de hranire, adapare sau mijloace de transport, utilaje de prasire, semanare etc. pot obtine sprijin financiar in cadrul Masurii 121, lansata ieri. Beneficiarii eligibili sunt fermierii, persoane fizice sau juridice, care practica in principal activitati agricole conform Certificatului de Inregistrare eliberat de Registrul Comertului, a caror exploatatie figureaza in Registrul Agricol. "Fondurile nerambursabile disponibile in aceasta sesiune sunt de 220.577.199 de euro, fiind alocati acum toti banii disponibili pâna la finalul perioadei de finantare, respectiv pâna in 2013", arata Codrina Pascaru, director al OJPDRP Bacau. Cu alte cuvinte, e ultima sesiune de finantare pe Masura 121. Noutati sunt si in privinta procedurilor: se va acorda finantare separat pentru sectoarele vegetal si cel zootehnic, pentru implementarea standardelor privind laptele si pentru protectia apelor. Si legat de valorile maxime eligibile exista modificari: fermele zootehnice pot primi 2 milioane de euro, iar cele vegetale, un milion de euro, cofinantarea nerambursabila incepând cu 40 la suta, dar fara a depasi 70 la suta. Din totalul acceptat, investitia in standardele pentru lapte nu va depasi suma de 250.000 de euro. In fine, s-a venit cu clarificari in privinta mijloacelor de transport: vor fi considerate eligibile doar cele care transporta marfurile adecvate activitatilor descrise in proiect, cum ar fi autocisternele, autoizotermele, mijloacele care transporta albine, animale. Depunerea proiectelor aferente Masurii 121 se va face la OJPDRP Bacau, pâna pe 31 mai 2012.
Silvia Patrascanu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri