20 aprilie 2024
ActualitateTumorile si bolile sexuale fac ravagii pe Valea Trotusului / Cancerul ataca...

Tumorile si bolile sexuale fac ravagii pe Valea Trotusului / Cancerul ataca la adolescenta

La spitalul din Onesti si la cel din Comanesti se descopera saptamanal cateva cazuri de cancer si zeci de boli cu transmitere sexuala. Medicii sunt ingrijorati de “preferinta” bolilor pentru varstele tot mai fragede. Viata sexuala inceputa prea de timpuriu, ignorarea mijloacelor de protectie impotriva bolilor transmisibile sexual si evitarea controalelor medicale sunt principalii vinovati pentru ascensiunea acestei patologii. Programele de depistare a cancerului au picat pe rand. MSP vine acum cu noi idei.

Medicii din unitatile sanitare de pe Valea Trotusului sunt ingrijorati din cauza numarului mare de cazuri de cancer din zona si a bolilor cu transmitere sexuala. “E o crestere alarmanta a cancerelor de col uterin si a celor mamare, ne-a declarat dr. Adrian Branzaniuc, medic specialist anatomie patologica la Spitalul Municipal Onesti. Descopar saptamanal, la spitalele din Onesti si Comanesti cam doua cazuri de purtator al virusului HPV, principalul vinovat pentru cancerul de col uterin. Descopar condiloame gigantice. Sunt surprins sa vad paciente de 15-16 ani care au inceput viata sexuala prematur si fara protectie. Sunt purtatoare ale virusului, au leziuni de col. Odata intrat virusul, nu mai dispare. Exista acum un vaccin, dar este tardiv pentru persoanele care au inceput viata sexuala”. Si cancerul mamar prefera varstele tot mai scazute. Dintre bolile cu transmitere sexuala, cele mai frecvente sunt tricomonas (cam 10-20 de cazuri pe saptamana) si sifilis (un caz pe saptamana). “Ma surprinde ca vin in stadii foarte avansate, a completat dr. Branzaniuc. Si nu ma refer doar la femei din mediul rural, ci si la persoane educate. Unele se ambitioneaza sa se trateze naturist pana in ultima clipa. Doar la insistentele mele accepta terapia oncologica”. In anul 2007, in judetul Bacau au fost depistate 1470 de cazuri noi de cancer. La sfarsitul anului trecut, au ramas in evidenta specialistilor 8236 de pacienti cu cancer, peste 5000 din acestia fiind din mediul urban. Programul de evaluare a starii de sanatate a populatiei a semnalat riscul de cancer la mii de persoane testate. Numai in ultimele trei luni din 2007, peste 2500 de femei au fost inregistrate drept candidate la una din formele specifice de cancer.

MSP testeaza terenul pentru programe de sanatate



Ministerul Sanatatii Publice a impus serviciului Programe judetene de sanatate, din cadrul Autoritatii de Sanatate Publica, sa identifice in spitalele din judetul Bacau daca exista posibilitatea derularii unor programe de screenning pentru depistarea diferitelor forme de cancer si a unor afectiuni ale nou-nascutilor. Dr. Cecilia Lucaci, seful serviciului, ne-a declarat ca MSP intentioneaza sa aloce fonduri pe programe pentru aceste componente. Timp de cativa ani, in spitalele din judet, pacientele internate beneficiau, in limita fondurilor, de testarea Papanicolau (pentru cancerul de col uterin) gratuita. Programul este acum suspendat. In maternitati ar urma sa se efectueze screenning pentru depistarea la nou-nascut a tulburarilor de auz si de vedere, a hipotiroidismului, a sindromului Down, precum si teste citogenetice. MSP studiaza si posibilitatea derularii unor programe de depistare a cancerului de san, a celui de col uterin si colorectal. In spitalele bacauane exista posibilitati fizice de desfasurare a acestor programe, insa putina deschidere din partea medicilor posibil coordonatori de program. Dr. Lucaci spune ca, daca MSP ar aloca fonduri suficiente, ar exista interes si din partea cabinetelor si a laboratoralor private de a adera la program. Scris de Doina Mincu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri