Trei motive

Pauza de Crăciun luată de președinte în privința desemnării premierului este pe sfârșite și nu se văd semne ca românii ar fi devenit sensibili la încercările de manipulare bazate pe religia candidatului propus de PSD.

Faptul că doamna Shhadeh este de religie musulmană nu a fost identificat de românii care au votat PSD a fi o problemă majoră. Din contra, aș putea spune că religia doamnei în cauză pare să constituie un obstacol insurmontabil pentru alegătorii din cealalta tabără.

Sunt mai multe cauze care au determinat această situație.

În primul rând, românii fac deosebire între musulmanii născuți în țară, cu cetățenie română, integrați în societate și musulmanii din alte țări. Aceștia din urmă sunt din nou împărțiți de români în musulmani din țări cu regim laic gen Siria și credincioși din țări cu regim autoritar gen Arabia Saudită. Pentru majoritatea românilor, pare de la sine înțeles că dacă ești născut în România ești român, cu drepturi și obligații ca ale oricărui alt român, indiferent de religie.

În al doilea rând, nu trebuie uitat că România are o tradiție a relațiilor de prietenie cu țările arabe. Studenți sirieni au studiat la noi în țară și nu au creat probleme. Pe de altă parte, regimul Assad este văzut din perspectiva luptei împotriva jihadiștilor, fie că e vorba de Daesh (ISIS), fie că este vorba despre așa-zișii “rebeli moderați”. A spune despre cineva că e de partea lui Bashar al Assad înseamnă, pentru majoritatea românilor, că e e din tabăra buna.

Trebuie remarcată, aici, ruptura dintre establishment și cetățeni: în vreme ce versiunea oficială promovată de politicienii români și de presă este copiată după cea occidentală, cetățeanul de rând are altă părere, pe baza informațiilor din alte surse.

Nu în ultimul rând, faptul că se încearcă o compromitere a doamnei Shhadeh nu înseamnă altceva pentru alegător decât o încercare de deturnare a votului popular și de nerecunoaștere a rezultatului alegerilor. Lucru de care cetățeanul s-a cam săturat.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"