21 mai 2024
ActualitateTrei minori din Bacău, prinși într-o mașină furată, la Vama Nădlac

Trei minori din Bacău, prinși într-o mașină furată, la Vama Nădlac

Trei minori în vârstă de 15 ani au fost depistați de polițiști în orașul Nădlac, într-o mașină sustrase din județul Bacău, fără a deține permis de conducere. Mai mult decât atât, unul dintre minori era căutat de autorități.

Operațiunea desfășurată de polițiștii din Nădlac în colaborare cu polițiștii de frontieră și cei locali a avut loc în urma observării unui autoturism care și-a schimbat brusc direcția de deplasare la vederea echipajului. În urma unei scurte urmăriri, mașina a fost găsită într-o parcare din apropiere, iar cei trei minori au fost depistați în localitate.

Cercetările au relevat că autoturismul era condus de un minor de 15 ani, din județul Bacău, însoțit de alți doi minori de aceeași vârstă, din același județ. Mașina figura ca fiind sustrasă încă din data de 7 aprilie, iar niciunul dintre minori nu deținea permis de conducere. Mai grav, unul dintre aceștia era căutat de autorități conform bazelor de date.



În urma acestor constatări, cei trei minori au fost internați într-un centru al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului din Arad, pentru luarea măsurilor necesare. Un dosar penal a fost întocmit în acest caz, iar cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunilor la regimul circulației rutiere.

Poliția din Arad a subliniat importanța colaborării dintre diferitele structuri de aplicare a legii în astfel de situații pentru asigurarea securității publice și pentru protejarea minorilor implicați în activități ilegale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri