7 mai 2024
ActualitateTrei femei, prinse la furat în Piața Centrală din Bacău

Trei femei, prinse la furat în Piața Centrală din Bacău

Joi 16.11.2023, în jurul orelor 13.15, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu în Piața Centrală, au surprins trei persoane de sex feminin, în timp ce sustrăgeau dintr-un modul al pieții cinci geci de iarnă.
Persoanele în cauză au fost identificate de polițiștii locali ca fiind G.E. în vârstă de 23 ani, B.S. de 38 ani și B. C. în vârstă de 63 ani, toate având domiciliul în municipiul Bacău.
Pentru persoanele identificate s-a dispus măsura întocmirii documentelor procedurale pentru infracțiunea de furt, faptă prevăzută și sancționată de art.228 din Codul Penal, și de predare a acestora Secției 2 Poliție Bacău pentru continuarea cercetărilor.
Bunurile sustrase de cele trei persoane, care fac obiectul infracțiunii, au fost ridicate și predate proprietarului de drept.
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri