Răzvan Bibire

Dacă recitești ceea ce scria la 1877 ziaristul Mihai Eminescu nu se poate să nu te lovească actualitatea temelor din articolele sale. Și atunci, și acum, România era debusolată; deschiderea țării economic și politic spre Apus nu aducea prosperitatea sperată, ci doar importul unor maniere fără substanță, atunci când mărfurile importate nu distrugeau slaba industrie manufacturieră națională. Ideile, mai ales, le deplânge conservatorul Eminescu, întrucât acestea otrăvesc mințile tinerilor nepregătiți și care nu știu a discerne.

«Fără cele mai slabe cunoştinţe istorice, fără a fi recunoscut că, mai cu seamă în ştiinţele ce ating statul și societatea, nu există nici un adevăr absolut şi că toate dispoziţiile câte ating viaţa juridică şi economică a naţiei trebuie să rezulte înainte de toate din suprema lege a conservării naţionalităţii şi a ţării, cu orice mijloc și pe orice cale, chiar dacă mijlocul şi calea n-ar fi conforme cu civilizaţia şi umanitarismul cari azi formează masca şi pretextul sub cari Apusul se luptă cu toate civilizaţiile rămase indărăt sau eterogene, tinerii noştri au luat drept bun tot ce se poate citi în câţiva ani în autori franceji şi germani, dispensându-se cu desăvârşire de a mai gândi şi ei înşii ceva, de a mai cerceta şi ei înșii», scria el la 1879.

Exact ceea ce se întâmplă și astăzi: sub pretextul civilizării noastre, primim orice idee care ne vine din Apus, fără să mai filtram prin prisma intereselor naționale. De frică să nu mai fim socotiți înapoiații Europei, adoptăm idei cu toptanul fără a ne mai gândi dacă acelea sunt sau nu bune; e suficientă ștampila “Made în Occident” și, gata!

«Egalitatea n-au însemnat la noi prefacerea claselor de sus în clase muncitoare – cu o muncă superioară se-nţelege – ci „boierirea” claselor de jos, infectarea acestora cu ruşinea de muncă, bolirea de deprinderea claselor vechi de-a câştiga mult prin muncă puţină. Progeniturei meseriaşilor români, care învăţase două buchi, i-au fost ruşine de-a se mai ocupa cu meseriile părinţilor, ci s-a prefăcut toată în amploiaţi şi în persoane ce fac politică înaltă, pun toate ţările Europei la cale şi aspiră de-a deveni miniștri, o glorie uşor de
ajuns la noi, unde mai nu e om îndestul de mărginit pentru a nu
putea deveni deputat sau ministru sau orişice».

Textul e din 1877 și e perfect actual. Românul nu mai vrea să muncească, vrea banii să-i capete ușor și degeaba și nu e vorba doar de cei la care ne place să ne referim cu apelativul de “asistat social” atunci când avem de găsit un țap ispășitor pentru toate problemele. Nu-i vorbă, pe toate palierele vieții sociale găsești oameni care sunt dispuși la orice ca să le iasă banul ușor iar în politică și administrație se găsesc suficienți “amploiați” care se visează miniștri deși nimic nu îi recomandă.

«E evident însă că micile părţi de pământ, dacă vor fi din nou împărţite între descendenţii familiilor foștilor clăcasi, aceştia vor fi reduşi cu vremea la starea de proletari având fiecare câte câţiva stânjeni de pământ, prea puţin pentru a trăi şi prea mult pentru a muri; se va naşte un fel de clasă [h]ibridă, fără putere şi fără producţiune, incapabilă de a se înmulţi din cauza sărăciei, sclavă absolută a capitalului. Puţini oameni cu mai multă energie economică îşi vor acapara apoi părticelele foştilor clăcaşi şi, deodată cu creşterea sau crearea din nou a altor latifundii, populaţia agricolă va da mereu înapoi prin stingere, incât epoca n-ar fi departe în care n-am mai avea decât oraşe străine într-un deşert românesc».

Textul e din 1879 și, în contextul în care populația rurală este forțată să emigreze, să-și vânda pământul străinilor sau să-l fărâmițeze între moștenitori, este cât se poate de actual.