26 aprilie 2024
ContrasensTratatele europene nu sunt mai presus de Constituția României

Tratatele europene nu sunt mai presus de Constituția României

A făcut vâlvă decizia Tribunalului Constituțional din Polonia cum ca tratatele europene nu sunt mai presus de Constituția țării. Europa a înnebunit, țările occidentale s-au făcut foc și pară iar, la noi, în Orient, s-a mirat lumea de așa o decizie “curajoasă” a polonezilor. Să vă spun un secret: Și Curtea Constituțională a României a decis același lucru, chiar de mai multe ori și înainte de Tribunalul Constituțional polonez. Dar deciziile CCR nu au provocat furtuna pe care a stârnit-o decizia de la Varșovia.

Avocatul Adrian Toni Neacșu, fost membru al CSM, ne amintește, într-o postare pe Facebook mai multe decizii ale Curții Constituționale a României, în care aceasta a decis că, da, legislația UE are prioritate față de legislația națională, dar nu și față de Constituție! Deciziile sunt din 2003, 2011, 2014, 2015, 2018 și 2021. Constituția noastră spune, la articolul 148, că prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum și celelalte prevederi comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare ale legilor interne, cu respectarea prevederilor tratatului de aderare. Dar Decizia CCR 390 din 2021 spune clar că “articolul 148 din Constituție nu atribuie dreptului Uniunii prioritate de aplicare față de Constituția României”. Este atribuția Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității tratatelor sau altor acorduri internaționale, deci decizia este clară.

De ce nu a avut UE o reacție similara contra României cum o are față de Polonia? Iata o întrebare foarte bună! Nu putem decât specula în privința motivelor care au împins “greii” UE să se năpustească asupra Poloniei. Din punctul meu de vedere, România nu pune probleme establishmentului european; liderii UE știu că există pârghiile necesare ca țară noastră să se miște așa cum doresc ei; nu are nevoie să fie pusă la colț, cu genunchii pe coji de nucă.

Cu Polonia este altceva. Polonia nu a acceptat să fie tratată ca un membru de mâna a paișpea a Uniunii. Polonia nu a cedat solicitărilor de a deveni colonie europeană, nu și-a cedat Justiția, Economia, nu a acceptat cătușele. De aceea, Polonia trebuie disciplinată. Pentru asta trebuie pregătit cetățeanul european să accepte pedeapsa care va fi aplicată. Prin urmare, se pregătește terenul. Este clasicul joc de-a “cei buni și cei răi”. Ei, europenii din Vest sunt cei buni care oferă multe esticilor, dar esticii nu vor să înteleagă ce daruri li se dau și, mai mult, fac si nazuri amenințând grandiosul proiect european; deci trebuie disciplinați. Totul doar spre binele lor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri