Fracturile de os capitat sunt relativ rare, având o incidență între 0,4 și 2% din totalul fracturilor oaselor carpiene (oasele pumnului). Ele sunt de obicei asociate cu fracturi ale scafoidului sau ale osului hamat (aparținând marelui arc al pumnului), fracturile izolate de os capitat fiind mult mai puțin frecvente. Recunoașterea precoce a acestor leziuni (mai ales când există deplasarea fragmentelor) are o mare importanță pentru a preveni necroza avasculară și instalarea durerii cronice și a redorii articulare (limitarea mobilității) la nivelul pumnului.
Prezentăm un caz de fractură izolată a osului capitat drept cu deplasare și rotație de 180⁰ a fragmentului fracturat la un pacient tânăr, în vârstă de 25 ani.
Mecanismul de producere a fracturii a fost prin lovirea unui sac de box dur, cu relativă protecție a pumnului în cauză. La prezentarea în Spitalul Arcadia, pacientul a acuzat durere instalată brusc, asociată cu tumefierea feței dorsale a pumnului drept și durere la palpare în regiunea perilunară (în jurul osului semilunar).
S-a efectuat o radiografie simplă, urmată de examen CT, care au confirmat diagnosticul unei fracturi vertico-frontale a polului proximal al osului capitat (în planul coronal), fragmentul fiind rotat 180⁰.
Intervenția chirurgicală a fost efectuată de Dr. Răzvan Țăranu, medic specialist Ortopedie-Traumatologie și Dr. Costel Dobre, medic specialist Chirurgie plastică, Microchirurgie reconstructivă și Estetică. „S-a efectuat tratamentul chirurgical cu abord prin canalul carpian, practicându-se reducerea anatomică deschisă a fracturii și fixarea cu șurub Herbert, realizându-se astfel compresia la nivelul fracturii și îngroparea capului șurubului în osul subcondral”, explică Dr. Răzvan Țăranu.
După intervenția chirurgicală, s-a aplicat imobilizare gipsată timp de 6 săptămâni, vindecarea fracturii fiind evaluată cu radiografii postoperatorii. La 10 săptămâni după intervenția chirurgicală, pumnul drept este confortabil, fără afectarea activităților zilnice normale. Mobilitatea este bună, cu flexie de 50 grade și extensie de 60 grade, mișcările în acest interval fiind nedureroase. Pacientul continuă programul recuperator de kinetoterapie.
Dr. Răzvan Țăranu, medic specialist Ortopedie-Traumatologie, subliniază o serie de informații importante cu privire la diagnosticul și tratamentul fracturii de os capitat: „Fracturile izolate de os capitat sunt foarte rare, dar tratamentul trebuie să fie adecvat și inițiat cât mai rapid pentru a preveni durerile cronice și redoarea articulară. Medicul curant trebuie să prezinte un indice ridicat de suspiciune în prezența semnelor clinice și să efectueze un examen CT, întrucât radiografia simplă poate să nu ofere imaginea completă a leziunii. Tratamentul chirurgical este indicat în cazul fracturilor deplasate pentru a restabili congruența articulară și a preveni necroza avasculară a fragmentului fracturat, caz în care s-ar produce afectarea pe termen lung a mobilității pumnului, precum și instalarea durerilor cronice.”
Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.
Dr. Răzvan Țăranu, medic specialist Ortopedie-Traumatologie, Arcadia