De ce scrieți? Cum scrieți? De ce?… Din vocație, din instinct, din obligație, numai Dumnezeu știe, din… Cum?… După toanele inspirației, ziua, noaptea, metodic, atunci când aveți chef, stimulați de… fazele lunii sau de hachițele altor aștri, cu tone de cafele, cu trabucul înfierbântat?… Aceasta este noua provocare pe care am aruncat-o cu drag în spiritul unor scriitori…
Astăzi răspunde provocării prof. Marius Manta, eseist, critic literar, redactor al revistei „Ateneu”, scriitor/ spirit de o mare sensibilitate despre care universitarul Constantin Călin spune: „Aspirațiile domnului Marius Manta la multilateralitate se reflectă și în trecerile sale repetate dincolo de beletristică; scrie, de pildă, cu destulă aplicație despre cărți religioase, cărți de artă, cărți politice, și nu o dată se referă, din poziția de cunoscător, la opere din domeniul filmului și al muzicii”. Daniela Șontică aruncă alte minunate tușe pe portretul său: „Marius Manta este un căutător de lumină şi în acelaşi timp un călător spre o ţintă înaltă, la fel ca publicul căruia se adresează. El scrie cu conştiinţa că nu puţini sunt aceia care doresc să nu rateze ţinta, întâlnirea cu divinitatea”…
„Trebuie să recunosc, de fiecare dată când primesc această provocare mi se pare că voi putea răspunde lesne, rapid, extrem de clar. Și totuși… lucrurile se complică: vrând, nevrând, scriitorul își are propriile-i interioare iar paginile scrise de-a lungul vieții nu sunt altceva decât suma acestor proiecții de factură inițiatică. Scriu așadar pentru a mă înțelege, scriu pentru a suporta mai bine partea neputințelor. Ce-i drept, dintotdeauna arta a avut și o latura socială – am pe mai departe această credință că omul a fost făcut să viețuiască în Cetate și nu în afara acesteia. Așadar, scriu și dintr-o multiplă datorie: față de cei care s-au luptat pentru idealurile de bine, frumos și adevăr, pentru cei care au știut să construiască, nu să dărâme, pentru țara mea până la urmă. Știu, sunt cuvinte desprinse parcă dintr-un alt secol, dar cumva în contra timpului, păstrez acest respect deosebit pentru datele românității noastre. Nu cred să mă detașez vreodată față de o asemenea paradigmă. Apoi, nu de puține ori, mi-am pus problema dacă textele mele vor trece granițele timpului, dacă se vor dovedi prin urmare «cronofiabile». Am speranța că măcar parte a acestora se vor dovedi utile, într-un fel sau altul, într-un exercițiu viitor de calibrare a unei personalități, atitudini ș.a.m.d. Până acum, m-am aplecat cu mai mult interes asupra actului critic, am cochetat cu formule eseistice dar și cu un fragmentarium liric pe care l-am dedicat, cu toate volutele, fiului meu. Sper ca momentele din «Tată și fiu» să prindă, fie și în parte, lumina preaplinului iubirii. La urma urmelor, fără să îmi doresc să sune pretențios, constat că scriu dintr-o necesitate interioară, ca un răspuns oferit în timp util unui eu interesat de întoarcerea acasă. Pentru că întreaga viață nu face altceva decât să numere pașii ce au mai rămas până la străvederea Chipului primordial. Scriu în prezent, însă trecutul rămâne starea mea de veghe.
Scriu acasă, îmi vine greu să concep varii materiale «pe drum». Nu sunt omul laptopului, mă simt confortabil la birou, utilizând un anume tip de tastatură. Nu sunt în niciun fel o fire superstițioasă, nu m-a interesat niciodată horoscopul – a se înțelege că nu fac anumite lucruri în mod deosebit, înainte de a scrie. Totuși, ce-i drept, caut să scriu fie seara târziu, până în noapte, fie dis-de-dimineață, în așa fel încât să simt un timp al meu, fără sunetul neobosit al telefonului, fără știrile înnebunitoare ce se revarsă continuu de la TV, fără problemele inerente ale zilei. Ce să facem, trăim din păcate un prezent al cărui firesc se compune din zgomot, teroare, insațiabil. Scrisul meu presupune alte coordonate. Nu știu dacă lucrurile se desfășoară, cum s-ar zice, în favoarea mea. Dar făcând totul fără patimă, cu un anume echilibru, sper să nu mă îndepărtez prea tare de acel-ceva-plin-de-sens pe care mi l-aș fi dorit definit prin exercițiile mele, cred, culturale”, mărturisește scriitorul Marius Manta.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
