5 mai 2024
ActualitateTradiții și obiceiuri din Moldova la Luncani-Mărgineni

Tradiții și obiceiuri din Moldova la Luncani-Mărgineni

Oamenii sunt buni și frumoși. Și parcă sunt și mai buni și mai frumoși atunci când organizează activități în care se oglindesc datini și tradiții prin care se duc mai departe valorile noastre naționale. Acest lucru s-a întâmplat zilele trecute, când în satul Luncani din comuna Mărgineni, județul Bacău, la Școala Gimnazială „Ioan Măric”, s-a derulat proiectul educațional „Tradiții și Obiceiuri din Moldova”, care a conținut un simpozion și un concurs de lucrări de desen ale copiilor, dar și un program artistic deosebit.

După primirea invitaților, într-o atmosferă prietenească, cu voie bună, cuvântul de deschidere a aparținut profesoarelor Camelia Ababei și Mihaela Timaru care le-au împărtășit celor prezenți cum s-a născut acest proiect după care i-au prezentat pe invitați dar și programul activității. Rând pe rând, invitații și-au exprimat admirația și au adresat mulțumiri și felicitări organizatorilor acestui proiect.

Nu avea cum să lipsească de la acest eveniment chiar pictorul naiv prof. Ioan Măric, fiu al satului care, în discursul său a precizat: „Nu am uitat de unde am plecat și am căutat să ajut copiii din sat, din comună, cu obiceiuri, datini, tradiții. Univesristate de Arte din Santiago de Cuba a împlinit 30 de ani, prilej cu care, elevii mei de aici din comună au participat cu expoziție – 30 de persoane în frunte cu mine. Iar pe 23 a lunii viitoare suntem invitați, eu cu elevii mei de aici, să participăm la o expoziție la Ankara, la un mare muzeu.” Celebrul pictor naiv a adus mulțumiri organizatorilor acestui eveniment și tuturor celor care sprijină de fiecare dată acest gen de activități care dezvoltă copiii și duc mai departe tradițiile noastre românești.



Invitat special al evenimentului a fost și prof. Iulian Bucur, etnograf, muzeograf, critic de artă, reprezentant al secției „Etnografie și folclor” de la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu” Bacău, care a vorbit celor prezenți: „Invitația aici este o onoare pentru mine. Nu este loc mai potrivit în județ pentru ce s-au gândit organizatorii să facă. Această galerie permanent, această poveste nesfârșită, este un loc în care mai sunt multe de adăugat. Aici, fiecare lucrare povestește un moment și un loc, nu numai de aici, din România și cred din toată lumea. Pentru că atunci când mă gândesc la această temă, a obiceiurilor și a tradițiilor, mă gândesc că nu suntem singuri pe lume. Întradevăr, ni se pare că ale noastre sunt cele mai… și cumva sunt pentru că e vorba despre rolul nostru în lume. Dar suntem cumva parte dintr-un întreg.” Iulian Bucur a explicat și importanța tradițiilor și a obiceiurilor și cum s-au format ele în timp și cum ne-au fost nouă transmise până astăzi, după care a subliniat că e de datoria noastră să le transmitem mai departe generațiilor viitoare.

De la eveniment nu putea lipsi cel care conduce în acest moment destinele comunității, primarul comunei Mărgineni.

„Folclorul cu tradițiile, obiceiurile și portul popular sunt comori insestimabile, care defines identitatea unui popor, făcându-l unic, statornic și nemuritor în ciuda scurgerii timpului. Datinile, încă respectate cu sfințenie de Crăciu, de Paște, de Anul Nou, de Mărțișor, de nuntă sau la oricare eveniment important de peste an, reprezintă moștenirea lăsată de strămoșii noștri spre a fi transmise din generație în generație. Suntem cu toții responsabili pentru păstrarea identității naționale și motivul principal al conceperii acestui proiect, este de fapt, conștientizarea necesității transmiterii generațiilor viitoare a ceea ce încă nu s-a pierdut de la strămoșii noștri. Trăim din nefericire într-o epocă în care adevăratele valori culturale se pierd treptat și cred cu tărie că reînvierea tradițiilor și obiceiurilor este un act de adâncă prețuire pentru valorile spiritual ale neamului nostru. Felicit încă odată această inițiativă, în mod special pe doamnele Camelia Ababei, Mihaela Timaru, Irina Kinkseș și Mădălina Vântu inițiatoarele proiectului dar și întreaga echipă de coordonare, pe doamnele director Bogdana Burlăciuc și Ramona Neagu, pe doamnele profesoare implicate în această misiune nobilă de învățare a copiilor să aprecieze frumusețea și bogăția satului autentic și le doresc mult succes. Voi încheia scurtul meu mesaj cu un citat al marelui Constantin Noica: „În cultură nimic nu trebuie pierdut, totul trebuie transmis și reînoit”. Mult succes tuturor!”

Gheorghiță-Benoni David, primarul comunei Mărgineni.

După discursuri, programul artistic a fost pe gustul tuturor, iar muzica bună i-a unit pe toți invitații care s-au prins în horă. În programul artistic s-au numărat Dragoș Pădurariu elev în clasa I-a la Școala Gimnazială Barați – prof. Mădălina Guler; Mara Rău de la Școala Gimnazială Nr. 1 Orbeni, elevă a prof. Maria Șalaru; Ansamblul Instrumental „Uvertura” de la Palatul Copiilor Bacău, Filiala Clubul Copiilor Moinești – prof. Vasile Răducan; Formația de dansuri populare a Școlii Gimnaziale „Ioan Măric” Luncani, Corul Școlii Gimnaziale „Ian Măric” Luncani. Au urmat un moment de evaluare a creațiilor artistice și a eseurilor precum și concluziile și înmânarea diplomelor. Nu mai puțin de 103 de desene au fost apreciate în cadrul evenimentului.

Inițiatorii proiectului sunt prof. înv. primar Camelia Ababei și prof. înv. preșcolar Mihaela Timaru. Echipa de coordonare a activității: director-prof. Bogdana Burlăciuc, director adjunct – prof. Maria-Ramona Neagu, prof.înv. primar Irina-Vasilica Kincses, prof. înv. primar Alina Balint, prof. înv. preșcolar Elena Doroftei, prof. Raluca-Luiza Apostol-Blaj, prof. Ioana Cojan, prof. Marinela Duțu, prof. Annaymone Dragomir, prof. Ionica Acatincă, prof. Loredana Iordache, prof. Andrei Dimofte.

Despre școla din Luncani am aflat din documente vechi că a început să funcționeze în anul 1879, sub conducerea lui Aurel Cotta, cu 37 de copii înscriși, ce proveneau din 192 de gospodării. Școala din Luncani a constituit primul contact cu învățătura a mai multor personalități culturale ale Bacăului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri