28 aprilie 2024
ActualitateTot mai putini pensionari de invaliditate

Tot mai putini pensionari de invaliditate

Pe holul din fata celor doua cabinete de expertiza a capacitatii de munca din Bacau, la ora 10.00, era o liniste deplina. Nu se auzea nici macar o soapta, desi pe banci, dar si in picioare asteptau peste 20 de persoane. Toate sunt trecute de 55 de ani si pâna la aceasta vârsta, cele mai multe, au acumulat o vechime considerabila in munca. Au ajuns, insa, sa nu mai poata lucra, pentru ca boala le-a subrezit serios sanatatea.

Cu toate acestea emotiile si teama ca nu li se va acorda pensia de invaliditate ori le va fi taiata au pus stapânire pe ele. Nu vorbesc intre ele, nu-si impartasesc uneia alteia din suferinta lor. Fiecare asteapta cu sufletul la gura sa fie chemat in cabinet. Dupa vreo câteva minute, din cabinet iese un barbat la vreo 54 de ani. Pe fata i se citeste supararea. Cobor cu el scarile si il intreb care-i necazul.

“Ma poarta pe drumuri. Trebuie sa ma duc acum la Casa Judeteana de Pensii sa iau decizia de pensionare. Am pareza pe partea stânga si am adus toate actele medicale. Nu am stiut ca trebuie si decizia”, ne-a spus barbatul, pensionat de boala cu mai multi ani in urma. La mai putin de o ora se intoarce cu decizia de pensionare si pleaca apoi multumit ca va continua sa beneficieze de pensia de invaliditate pe care a avut-o pâna acum. Intre timp, din acelasi cabinet iese alt barbat.



“Eu nu am nicio nemultumire, am ramas cu gradul trei si medicul s-a purtat frumos. Am 57 de ani si o pensie de cinci milioane si ceva de lei vechi. Am dreptul sa lucrez patru ore, cu jumatate de norma, dar nu-i niciun avantaj pentru ca ma imbolnavesc mereu si trebuie sa stau in concediu medical. Si mai dau bani si pe medicamente”, ne-a declarat barbatul, preferând sa ramâna in anonimat.

In ultimul stadiu al bolii

La mai bine de 4 ani de la inasprirea criteriilor medicale si cresterea exigentei in acordarea pensiilor de invaliditate, este cert ca la comisiile de expertizare a capacitatii de munca extrem de rar mai ajung bolnavi inchipuiti. Ba, mai mult, unii se prezinta abia in momentul in care nu se mai poate face nimic pentru recuperarea lor.

“A crescut numarul cazurilor aflate intr-o situatie extrem de deosebita, ne-a declarat dr.Raluca Paun, sefa Serviciului de Expertiza a Capacitatii de Munca, din cadrul Casei Judetene de Pensii (CJP) Bacau. Pe ansamblu, toate cazurile care vin la noi sunt mai grave. Au fost persoane care s-au inscris pentru pensionare, au avut nevoie de investigatii suplimentare si au decedat inainte de a le termina. Multe isi neglijeaza boala. ”

Asa se face ca a sporit foarte mult numarul pensionarilor de gradul I (si-au pierdut total capacitatea de munca si au nevoie de insotitor). Daca anul trecut, in noiembrie, erau 952 de pensionari cu acest grad iar anul acesta numarul lor a crescut la 1.016. Numarul lor ar fi fost si mai mare, dar multi dintre ei mor la scurt timp dupa pensionare. Pe de alta parte, vârsta la care bolile invalidante se manifesta a scazut foarte mult, chiar la 19 ani. Tot mai multi tineri ajung sa fie pensionati de boala.

“Au crescut cazurile grave la tineri. Multi sunt diagnosticati cu neoplasm sau cu o afectiune neurologica. Sunt foarte multe cazuri de accident vascular cerebral. Avem din acestea la foarte multe persoane mai in vârsta, dar si la tineri, ceea ce este extrem de ingrijorator. Asa ca nici nu se mai pune problema ca persoanele care acum sunt pensionate de invaliditate primesc nejustificat pensie de boala”, a mai spus dr.Raluca Paun.

Zeci de pensionari reclamati

Surprinzator, insa, anul acesta a crescut si numarul sesizarilor prin care se contesta dreptul unor pensionari de invaliditate la pensie. Anul trecut s-au inregistrat 22 iar in 2014 au fost 25. In plus sunt si multe anonime. Acestea nu trebuie inregistrate, dar sunt trimise la Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca, care are competenta sa le verifice pe toate. Pentru aceasta pensionarul vizat in sesizare va fi chemat la institut si va fi spitalizat in vederea investigarii lui medicale.

“Procedura de verificare a reclamatiilor referitoare la incadrarea in grade de invaliditate presupune identificarea dosarului medical al persoanei reclamate si inaintarea acestuia catre institutul de la Bucuresti. Rezolutiile acestuia sunt date prin emiterea unor decizii medicale de mentinere sau modificare a gradului de invaliditate sau neincadrarea in niciunul din cele trei”, a precizat Alina Iftode, directorul executiv al CJP Bacau. In urma verificarilor efectuate la institut, marea majoritate a sesizarilor nu s-au confirmat.

Intr-un an numarul pensionarilor de invaliditate a scazut cu peste 1.000 persoane. La sfârsitul lunii noiembrie 2013, in evidenta CJP Bacau erau 20.891 pensionari de boala iar acum sunt 19.884. In schimb, numarul celor cu gradul I a crescut de la 952 la 1.016. Cel al pensionarilor de invaliditate de gradul II (si-au pierdut total capacitatea de munca) s-a redus de la 6.709 persoane la 6.274 iar al celor de gradul III, de la 13.230 la 12.594.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri