15 mai 2024
SportTop 10 SCM Bacău – Top Internațional

Top 10 SCM Bacău – Top Internațional

Cel mai galonat club băcăuan, Sport Club Municipal Bacău, clubul care va sărbători în curând, 75 de ani de existență, își nominalizează astăzi laureații pe anul 2023. Pe locul 1, asa cum ne-a obișnuit, se situează aruncătoarea de ciocan, atleta Bianca Ghelber, cea mai bună atletă a anului și campioana europeană de senioare în 2022, care încheie un nou an competițional foarte bun, cu medalii de aur și argint la nivel internațional, și ceea ce este mai important, cu o clasare meritorie în primele 10 aruncătoare ale lumii din 32, în cursa pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris!

Denis Mihai, devenit între timp Campion European de seniori U23 la lupte, o secondează „umăr la umăr” pe Bianca, și prin cele două mari medalii cucerite în acest an, dar mai ales prin perspectiva olimpică care i se deschide la cei 21 de ani pe care îi va împlini în curând (ianuarie 2024).

Renato Nica antrenat de maestrul Relu Auraș completează podiumul topului anunțând o evoluție favorabilă în anii următori a boxului băcăuan, urmat de Andrei Jgheban, medaliat cu bronz la CM gimnaziada de la Rio de Janeiro.



Secțiile de kickbox, judo și înot, prin Radu Bobârnac, Ioana Cociorbă și Robert Borcea completează configurația topului.

Cel mai prezent sport din acest clasament – atletismul, aduce în atenția noastră două sportive de mare perspectivă și potențial Ștefania Zediu și Ramona Verman, sportive care ne-au adus multe surprize plăcute și în acest an.

Tot în proximitatea căruia sportivi foarte tineri și deosebit talentați de la haltere, gimnastică și sărituri în apă deja au debutat prin rezultate deosebit de valoroase, unele de nivel internațional recunoscut, cum ar fi performanțele remarcabile ale Dariei Vrînceanu, o atletă băcăuană de mare perspectivă.

Dacă adăugăm și numele antrenorilor, mentorilor, pedagogilor care întregesc această echipă a înaltei performanțe de la SCM Bacău, cum ar fi : Mihaela Melinte – cea mai bună antrenoare a României în 2022, Ioan Butucaru – ”antrenorul legendă a luptelor greco-romane”, Relu Auraș – cel mai titrat antrenor de box din România , Cristi Nemțeanu, Aura Balaban – atletism, Gabriel Muntenașu – kickboxing, Sabin Jitaru – înot, Constantin Manole și Dorin Cruceanu – judo, George Călin – haltere, Anișoara Șufariu – sărituri în apă, Vasilica Agop, Mihaela Bucur – gimnastică, Mihai Ciuntea și Eugen Lupeș – tenis de câmp și din fericire mulți alți profesioniști ai domeniului, avem o imagine dătătoare de speranță a potențialului sportului băcăuan.

TOP 10 SCM Bacău 2023

Locul 1 Bianca GHELBER – aruncarea ciocanului (antrenor Mihaela Melinte – atletism) argint Cupa Europei Seniori – Leiria Portugalia, argint Jocurile Europene Cracovia Malopolska Polonia, aur Jocurile Francofoniei Kinsasha Congo, aur”Word Athletics Continental Tour”Madrid Spania, loc 7 Campionat Mondial Budapesta Ungaria, aur CN Seniori, aur CN Seniori;

Locul 2 Denis MIHAI (antrenor Ioan Butucaru – lupte greco-romane) Campion European Seniori U23 București, bronz Campionat European Seniori Zagreb Croația, loc 5 Campionat Mondial Seniori U23 Tirana Albania, Aur CN Seniori U23, Aur Cupa României, Bronz TI Seniori ”Ibrahim Mustafa”Egipt;

Locul 3 Renato NICA (antrenor Relu Auraș box) Bronz Campionat European Juniori România, Campion Balcanic juniori, aur Cupa României Juniori;

Locul 4 Andrei JGHEBAN (antrenor Relu Auraș – box) Bronz Campionat Mondial Gimnaziada Juniori Rio de Janeiro Brazilia, Bronz Campionat Balcanic Juniori, aur CN Juniori, argint Cupa României Juniori;

Locul 5 Vasile COJOC (antrenor Ion Șarban – lupte greco-romane) Campion Național Seniori, Campion Național U23, aur Cupa României Seniori, aur TI ”Muhamet Malo Turnament”, argint TI”Ion Corneanu / Ladislau Simon”, loc 9 Campionat European Seniori U23, Loc 11 Campionat Mondial lupte pe plajă, loc 12 Campionat Mondial seniori U23 Tirana Albania, titular în vederea participării la turneele de calificare pentru JO;

Locul 6 Radu BOBÂRNAC (antrenor Gabriel Muntenașu – Kickboxing) Bronz Campionate Europene Juniori K1 Istanbul Turcia, aur Cupa Romaniei K1, aur CN Kickbox K1, aur CN junior Kickbox în ring -Full Contact& LK;

Locul 7 Ștefania ZEDIU (antrenor Cristi Nemțeanu – atletism) Loc 6 Campionat European Juniori Ierusalim Israel – proba 4x400m, argint CN Juniori (400m), loc 5 Internaționalele României Juniori 400 m/800 m, bronz CN Juniori – 400m/800m, Bronz CN Tineret 800m, aur Cupa României Seniori 400m, aur Cupa României Juniori – 400m/800m, loc 5 CN Sală Seniori U23 (400 m);

 Locul 8 Ioana COCIORBĂ (antrenor Constantin Manole – judo) Bronz Cupa Europei U18 Gyor Ungaria, Bronz Cupa Europeană U23 Budapesta Ungaria, argint Campionat Balcanic U23 Istanbul Turcia, Bronz Campionat Balcanic U21 Bosnia Herțegovina, Bronz Campionat Balcanic U18 Krushevo Macedonia, argint CN U18, Bronz CN U18, Bronz CN U21;

 Locul 9 Ramona VERMAN – săritura în lungime (antrenor Aura Balaban – atletism) Argint Internaționalele României Seniori, loc 10 Campionate Europene Juniori Ierusalim Israel, argint CN Sală Seniori U23, aur CN Juniori, aur CN Seniori, aur CN Tineret;

 Locul 10 Robert BORCEA (antrenor Sabin Jitaru – înot) Argint Concursul Țărilor Central Europene – Kranj Slovenia 4x100m mixt junior și loc 4/5 la 100/200 m fluture, 13 recorduri naționale la 8 probe, aur CN Cadeți la: 100m fluture/200m fluture/100m spate/200m spate, argint CN Cadeți la : 200m mixt/400m mixt/4x100m mixt, Bronz CN Cadeți la 4x100m/100m liber, Bronz Cupa României Juniori 100 m fluture/200 m fluture.

Ion Șarban director SCM Bacău :                                                                                                                               „Ne bucurăm că și în acest an, 2023, Top 10 SCM este un top internațional, fapt care confirmă nivelul înalt al valorii sportivilor și antrenorilor noștri, ocazie cu care îi felicit pentru rezultatele deosebite înregistrate, și le transmit și pe această cale că sunt alături de ei, întotdeauna simțind pasiunea lor pentru sportul de performanță iar eforturile lor în atingerea obiectivelor, practic a limitelor umane, sunt un ecou permanent în sufletul meu, un motor care mă determină permanent să mă mobilizez în a-mi aduce aportul meu la acest efort colectiv dar în același timp individual.Vă mulțumesc tuturor pentru onoarea de a lucra împreună și sper ca viitorul să ne aducă doar lucruri bune.

Top 10 SCM Bacău este completat cu un top al „tinerelor speranțe”, sportivi extraordinari, la nivel juvenil, care deja au debutat în competițiile de maxim interes național și internațional obținând rezultate deosebite.

Nominalizați la Secțiunea „Tinere speranțe” SCM Bacău

Daria Vrînceanu Atletism Multiplă Campioană Națională

Șarban Luca-Ștefan Lupte Campion Balcanic U15, participare Campionate Europene

Raul Filimon Atletism Campion Național

Alexia Blănaru Gimnastica Multiplă Campioană Națională

Robert Ambrosie Lupte Bronz Balcaniada U15, participare Campionate Europene

Maria Bortoc Haltere Multiplă Medaliată la Campionatele Naționale

Isidora Cojocaru Judo Multiplă Medaliată la Campionatele Naționale

Daria Elena Toderașc Sărituri în apă Bronz Balcaniada juniori, participare Campionate Europene

Maria –Elena Cerguță Gimnastica Multiplă Medaliată la Campionatele Naționale

Alexandra Ismană și Andrei Simon tenis in top 10 național

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri