8 mai 2024
ContrasensToata lumea se pricepe

Toata lumea se pricepe

Democratizarea comunicarii realizata de Internet a dus la aparitia unei situatii delicate: informatia, neverificata sau transmisa deliberat cu erori, ajunge foarte usor la receptori determinând un feed-back rapid.

Exemplul cel mai relevant este cel de la alegerile prezidentiale, când informatii eronate sau inventate au fost transmise in retea provocând reactia alegatorilor.

Atunci când nu e vorba de manipulare facuta cu buna stiinta, comentatorii tv, care se pricep la toate, o fac din prostie.

Pentru ca stiu ei mai bine decât autoritatile aflate la fata locului ce se intâmpla, cunosc, inainte ca raportul comisiei de investigatii sa fie finalizat, cine sunt vinovatii si deja dau verdicte din scaunul comod al studioului de televiziune.

Cazul cu accidentul de elicopter este emblematic: nici nu ajunsesera bine echipele d einterventie la fata locului ca, deja, comentatorii stiau care este situatia, ce s-a intâmplat si cine se face vinovat.

Desigur, valoarea informatiilor era apropiata de zero; cu toate acestea, dat fiind apetenta românilor pentru senzationalul ieftin, efectul a fost devastator: prostiile debitate au fost inghitite de public, care s-a indignat pe Facebook ca autoritatile nu sunt in stare de nimic.

Iar retelele sociale sunt cea mai buna “cutie de rezonanta” pentru astfel de informatii deoarece informatia rostogolita se comporta ca un bulgare de zapada. Iar efectul poate fi devastator.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri