Toamnă târzie, toamnă frumoasă. În târg și la Teatru. Mai ales la Teatru. Toamnă. O spune, înainte de toate, numele poetului de pe frontispiciu: Bacovia. O spun afișele. Cu datele de pe ele: 27 octombrie, 2 noiembrie, 17… File de calendar ce-și iau zborul duse de timp și de vântul cald, venit de la tropice. Toamnă: o spune fanfara care cântă de zor în grădina publică, „azi, sâmbăta?”, „păi nu-i azi Sfântu-Dumitru, soro?”, o repetă perdeaua de frunze stacojii ce cade- autentică și impresionantă cortină- peste finalul lui „Take, Ianke și Cadîr”.
E o toamnă superbă la Teatrul Municipal Bacovia, acolo unde- au luat-o complet razna anotimpurile astea de secol XXI- se simte, culmea, un aer proaspăt de primăvară, care tocmai a râs în nas vortexului polar. Cum așa? Iac-așa! Cum să nu se facă aprilie în miez de octombrie când îți ștergi lacrimile de atâta râs, admirându-l pe Florin Zăncescu în rolul Anetei Duduleanu? „Să ne trăiești, coană A-ne-toooo!”, „să ne trăiești și dumneata, maestre Zăncescu!”.
Cum să nu simți aerul cald de mai în zori de noiembrie când îi vezi pe actorii de la Animație urcând pe scenă și dând glas și viață lui Take, Ianke și Cadîr, Anei și lui Ionel, lui Ilie și Babei Safta? Iar decorurile din „Gaițele” și din „Take, Ianke…”, cu grădina Dudulenilor și cu calea ferată, cu găselnița („trouvaille”, cum ar zice Colette) trenului de epocă și a ploii de pe ecran, cadre demne de pus în ramă, cum au fost puși, de altfel, și actorii la finalul spectacolului semnat de Toma Hogea și Mihai Pastramagiu aduc, la rândul lor, un val de prospețime primăvăratecă.
„Suntem un teatru modern. Ne europenizăm”, spune, mai în glumă, mai în serios, directorul Eliza Judeu, graseind aidoma…Colettei. Așa este. Teatrul Municipal Bacovia se „europenizează”. Dar o face fără să-și uite originile. Școala proprie. Și piesele tipic românești. O face într-o toamnă sublimă, cu adieri de primăvară. Mergeți la teatru, dragilor! Indiferent de anotimp.
