26 aprilie 2024
ActualitateTineri din județul Bacău participă la Summitului Tinerilor din Mediul Rural

Tineri din județul Bacău participă la Summitului Tinerilor din Mediul Rural

Guvernanța programului European Youth Village/Satul European de Tineret, formată din Asociația pentru Dezvoltare Activă Bacău și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile, în parteneriat cu Grupul de inițiativă Slimnic – Satul European de Tineret 2022 și Asociația Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși, organizează în perioada 24-28 august 2022. Evenimentul a ajuns deja la a treia ediție, prima ediție având loc în municipiul Bacău în anul 2019.

Peste 150 de tineri din mediul rural, alături de lucrători de tineret, facilitatori, experți în domeniul tineretului și reprezentanți ai autorităților sunt așteptați să participe la cel mai mare eveniment național care pune reflectoarele pe tinerii din satele și comunele din România. Activitățile vor avea loc în satul Ruși din comuna Slimnic (județul Sibiu) și vor cuprinde peste 15 ateliere tematice desfășurate în paralel, care urmăresc dezvoltarea cunoștințelor și abilităților tinerilor și împuternicirea acestora pentru a se implica în schimbarea comunităților lor, cât și sesiuni plenare care abordează în special teme ce țin de îmbunătățirea politicilor de tineret care îi vizează în mod direct pe tinerii din mediul rural. Tot în cadrul evenimentului din acest an, va avea loc lansarea primei Carte Albe a Tinerilor din Mediul Rural, un document strategic menit să orienteze viitoarele politici publice care creează efecte asupra tinerilor din mediul rural.

De asemenea, grupurile de inițiativă a tinerilor din cele 9 comune finaliste care candidează pentru titlul de Sat European de Tineret 2023 vor prezenta candidaturile în fața juriului.
Printre participanți se vor număra și tineri din mediul rural din județul Bacău. De altfel, în 2019, 2020 și 2021, trei comune din județul nostru au purtat titlul de Sat European de Tineret: Sascut, Gârleni, respectiv Cleja.



Summitul Tinerilor din Mediul Rural este un eveniment coordonat de Guvernanța programului European Youth Village/Satul European de Tineret (Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile) în cadrul proiectului “European Youth Village – un program de referință pentru dezvoltarea sectorului de tineret din mediul rural”.

Proiect derulat de Asociația pentru Dezvoltare Activă în parteneriat cu Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este să consolideze capacitatea programului European Youth Village de a deveni un program de referință pentru dezvoltarea sectorului de tineret din mediul rural și de a contribui strategic la schimbări sistemice care să vină în sprijinul tinerilor și întregului ecosistem de tineret din mediul rural din România prin coalizarea sectorului, influențarea și monitorizarea politicilor publice și diversificarea oportunităților, resurselor și instrumentelor de sprijin pentru organizații și tineri.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri