6 mai 2024
ActualitateThe Joys and Sorrows of Young Yuguo

The Joys and Sorrows of Young Yuguo

Pe data de 15 decembrie 2022, am avut ocazia să particip, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, la evenimentul de lansare a filmului documentar „The Joys and Sorrows of Young Yuguo”, o producție Netflix ce își are rădăcinile în orașul nostru, sub regia Ilincăi Călugăreanu.

Chiar dacă am fost doar la cea de-a doua vizionare a filmului, din zi, întreaga încăpere a fost extrem de încărcată cu emoție, de la început și până la final, documentarul înduioșându-i chiar și pe cei care îl vizionaseră deja, după cum a spus invitatul special Irina Margareta Nistor, critic de film: „Realmente, este zdrobitor de fiecare dată, îl văd pentru a treia oară deja și, de fiecare dată, reacția este atât de intensă.”.

Filmul ne oferă oportunitatea să cunoaștem povestea de viață a unui tânăr chinez îndrăgostit de România, de micile bucurii, și să învățăm câte ceva de la acesta: să ne iubim țara, orașul, limba și să ne apreciem artiștii.



Regia Ilincăi Călugăreanu, prezentă și ea la eveniment, mi s-a părut incredibilă, deoarece cred că a surprins spiritul și personalitatea minunată a lui Yuguo, în așa fel încât să ai impresia că l-ai cunoscut personal, că l-ai auzit recitând poeziile favorite și vorbind despre pasiunea sa pentru poetul Mihai Eminescu.

Povestea lui Yuguo este una ce nu trebuie uitată, trebuie împărtășită cu oricine este dispus să o asculte, așa cum dorește și regizoarea: „De asta vreau să ducem filmul cât mai departe, ca să îndeplinim dorința lui Yuguo și a părinților lui, de a rămâne părți din el în sufletul tuturor.”.

Sunt multe lucruri de spus despre film, despre iubirea părinților lui Yuguo pentru fiul lor și puterea lor incredibilă, despre amprenta lăsată de el, însă acesta vorbește de la sine. Este o producție specială, are acea scânteie pe care nu o observ des și nu mă voi opri prea curând din a recomanda documentarul, căci mi s-a strecurat în suflet și am vaga impresie că nimic nu îl mai poate alunga.

Evenimentul a fost unul înduioșător, proiecția filmului fiind urmată de discuții pe baza acestuia, purtate de către criticul de film Irina Margareta Nistor, regizorul Ilinca Călugăreanu, prof. univ. Ioan Dănilă, mentorul băcăuan al tânărului Yuguo, conf. univ. dr. Nicoleta Popa Blanariu și public.

Fiind înnebuniți de traficul orei de vârf și de fuga după cadouri, căci se apropie sărbătorile, ne-am făcut totuși timp să vizionăm acest film și a fost precum un moment de tihnă, chiar dacă a provocat o mulțime de emoții. Așa cum a spus Ilinca Călugăreanu, „Yuguo a rămas în inimile tuturor celor pe care i-a întâlnit.”, însă, datorită documentarului regizat de ea, a rămas și în inimile celor care nu l-au întâlnit și va rămâne mult timp de acum încolo.

 

Text & imagini: Lazăr Mara – Ioana (14 ani), elevă,  în                                                                       clasa a VIII – a, la Școala Gimnazială „Dr. Al. Șafran” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

 

Prof.univ.dr. Ioan Dănilă: ”Yuguo ne-a învățat să iubim frumosul, adevărul, binele”

  • Care este mesajul tânărului Yuguo către Bacău și către România?
  • Prof.univ.dr. Ioan Dănilă: Este unul explicit, adică unul direct, și acela este cel exprimat și la Alba Iulia și la evenimentele din Bacău: a fost realmente îndrăgostit de Bacău. Atunci când i-am propus ecuația ”A –ul și B-ul literaturii române s-au ivit în Bacău” a fost atât de vrăjit de această relație încât nu mai puteam scăpa de el să-i spun de ce merita să îl asociem pe ”A”, ca primă literă a alfabetului, cu Alecsandri, și pe ”B”, cu Bacovia, și atunci m-a însoțit peste tot, m-a insoțit la Biblioteca Județeană ”Costache Sturdza”, la Centrul de Cultură ”George Apostu” ș.a.m.d. Era cel care dorea să cunoască totul, nu o parte din întreg, ci întregul, daca se poate, iar un al doilea mesaj este cel implicit, adică cel pe care îl deducem noi din film și din ceea ce parcurgem pe internet, pentru că, oricine deschide internetul și caută ”Yin Yuguo”, va găsi acolo elemente pentru o telenovelă, mesajul implicit, cum spun, este acela că trebuie să ne prețuim cultura, să ne prețuim literatura, să ne prețuim valorile pentru că ele există și sunt puternice, au o bătaie lungă și întregul parcurs atat de scurt al vieții lui este, până la urmă, și un act pedagogic: el ne învață, ne-a învățat și continuă să ne învețe, dovadă că acum l-am omagiat, deci Yuguo ne-a învățat să iubim frumosul, adevărul, binele această veșnică triadă.

Interviu realizat de Anastasia Ungureanu, elevă la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri