5 mai 2024
SportTenis/ Trofeul Simba Invest: 200 de puncte pentru câștigători!

Tenis/ Trofeul Simba Invest: 200 de puncte pentru câștigători!

În această seară, pe terenurile SCM Bacău va debuta tradiționalul turneu internațional rezervat seniorilor. Categoriile sunt de la +40 la +70 ani la masculin, în timp ce competiția feminină are caracter Open. Dincolo de plăcerea tenisului la orice vârstă, miza este asigurată de punctajul super-atractiv. Întrecerile se încheie duminică

Trofeul Simba Invest este precum vinul. Vinul de calitate: cu cât trec anii, cu atât devine mai bun. La ediția din 2021, punctajul tradționalului turneu pentru seniori (veterani), din calendarul ITF sponsorizat de Simba Invest și găzduit de terenurile SCM Bacău te ia pur și simplu de cap. Chiar și fără vin. Fiecare câștigători va primi nu mai puțin de 200 de puncte în ierarhiile internaționale de profil!

De cinci ori mai multe decât erau prevăzute în 2017, atunci când Trofeul Simba Invest intra în circuitul internațional. Finaliștii vor primi câte 120 de puncte, iar ocupanții locurilor 3-4, câte 80. Prin urmare, nu-i de mirare că la turneul ce va începe în această seară, la ora 18.00 și se va încheia duminică și-au anunțat prezența 58 de tenismeni.



„Este un număr mare de participanți, lucru care ne bucură și care confirmă imaginea bună de care se bucură Trofeul Simba Invest”, a declarat directorul turneului, antrenorul Mihai Ciuntea. Anul acesta, turneul băcăuan are șapte categorii la masculin (de la +40 ani la +70 de ani) și una la feminin, care va avea caracter Open. Cei mai mulți competitori se vor regăsi la categoria +60 ani masculin: 11. Trei dintre ei sunt băcăuani: Cristi Caragea, Ionel Lupu și Ionel Burchi. De altfel, contingentul băcăuan se ține bine. La +40 de ani este reprezentat de super- favoritul Eugen Lupeș, la +55 de Ioan Stavilă și Radu Gheorghe, iar la +65 de Ion Chirvăsuță.

La categoria +50 de ani, alături de concitadinii Ciprian Adam, Valentin Munteanu, Leonard Dimulescu și Bogdan Bălănescu îl găsim și pe sponsorul turneului, Cristi Lungu: „Sper să joc finala, dar cel mai mult îmi doresc să văd meciuri frumoase. Ne-am pregătit foarte bine din punct de vedere organizatoric, cu atât mai mult cu cât cerințele ITF în pandemie sunt drastice și mă bucur să văd că numărul participanților este unul semnificativ. În acest sens, merită remarcată prezența substanțială la feminin- nouă jucătoare- în condițiile în care edițiile trecute nu adunau mai mult de trei, cel mult patru”.

Într-adevăr, Openul feminin reunește nouă jucătoare pe tablou, trei dintre acestea fiind băcăuance: Clementina Huțu, o prezență constantă la Trofeul Simba Invest, Anca Râciu și Anca Drăgan. Totodată, merită notate și o serie de prezențe internaționale la categoriile masculine. Astfel, regăsim un jucător din Bulgaria, Plamen Tsonev, înscris la categoria +55 de ani, dar și trei tenismeni din Republica Moldova. Și dacă tot am amintit de plusuri, să notăm și un minus (impus), pe care-l regretă atât participanții, cât și organizatorii.

Astfel, spre deosebire de anii trecuți, se va renunța la tradiționala masă festivă. Motivul? Situația pandemică. Tăria și aroma vinului vor fi înlocuite, în schimb, așa cum aminteam, de punctajul de…regiune superior. Iar dacă va trebui neapărat udat turneul, se va ocupa, probabil, ploaia, care nu lipsește nici la această ediție din buletinele meteorologice. Sinceri să fim, acolo ne dorim să și rămână: în buletinele meteo. Numai și numai în buletinele meteo!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri