18 mai 2024
SportTenis: E timpul Trofeului Mizar! Ține însă vremea?

Tenis: E timpul Trofeului Mizar! Ține însă vremea?

De vineri și până miercuri, terenurile bazei SCM Bacău vor găzdui tradiționalul turneu de categoria A rezervat vârstei de 12 ani, masculin și feminin

Ediția 2022 a turneului băcăuan de tenis Trofeul Mizar începe mai devreme ca oricând. Debutul e programat azi, 1 aprilie, în jurul orei 14.30, pe terenurile bazei SCM Bacău cu primele meciuri de calificare, în timp ce căderea de cortină este prevăzută miercuri, 6 aprilie. Cotat drept turneu de categoria A FRT, Trofeul Mizar are, și în acest an, tablouri de 32 pentru cele două grupe de concurs: 12 ani băieți și 12 ani fete. Ținând cont că punctajul acordat câștigătorului este de 625 de puncte, Trofeul Mizar rămâne cel mai atractiv concurs intern după Naționalele de profil.

„Și în acest an, înscrierile s-au epuizat, fiecare categorie având câte 40 de concurenți. 20 dintre aceștia intră direct pe tablou grație poziției din clasamentul FRT, cărora li se adaugă patru posesori de wild-carduri și alți opt sportivi veniți din calificări. Punctajul este unul foarte mare, mai ales că se joacă și dublu. Prin urmare, se preconizează dueluri strânse”, a declarat directorul turneului, Mihai Ciuntea, care are o singură temere: starea vremii.



Dacă vineri și sâmbătă sunt anunțate temperaturi apropiate mai degrabă de luna mai, în schimb duminică temperaturile nu vor depăși opt grade și va ploua. De altfel, chiar dacă precipitațiile se vor reduce, nici ziua de luni, 4 aprilie nu se prezintă una foarte călduroasă.

”În caz de vreme nefavorabilă, ne mutăm în săli. Avem alternative, dar sperăm să nu recurgem la ele. Poate vom avea noroc și prognozele se vor mai îmblânzi”, a precizat antrenorul Ciuntea. Și sponsorul turneului, Dan Lupu speră ca timpul să nu pună prea multe piedici tenisului: „Înainte de toate, ne dorim să țină vremea deoarece, fiind și început de sezon, ar fi păcat să nu se poată juca în aer liber. Sper ca ediția din acest an să se prezinte la nivelul celor precedente atât în privința numărului de participanți, cât și a calității”.

La Trofeul Mizar 2022, gazdele băcăuane mizează pe trei ambasadori: Andrei Simon, Alexandra Ismană Ilisan și Adrian Lucanu. Deși nu figurează printre favoriți, având și dezavantajul vârstei, „cei trei mușchetari” sunt așteptați să facă o figură frumoasă și să continue seria rezultatelor bune de până acum.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri