20 aprilie 2024
ActualitateTelemunca, o modalitate de lucru încă puțin utilizată

Telemunca, o modalitate de lucru încă puțin utilizată

Timp de 2 săptămâni, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău au desfășurat o campanie de verificare a modului în care angajatorii aplică prevederile legale referitoare la adaptarea  programului de lucru în condițiile pandemiei cu coronavirus. Mai exact, în perioada 10-24 noiembrie au efectuat controale la 65 societăți comerciale privind munca la domiciliu, telemunca, decalarea programului de activitate, securitatea și sănătatea angajaților, în vederea reducerii riscului de contaminare în timpul lucrului. Inspectorii au constatat că la aceste societăți lucrează 16.569 salariați, din care doar 299 desfășurau activitatea la domiciliu sau cu clauză de telemuncă, 14.223 aveau programul de muncă decalat, iar 704, redus la jumătate.

Scopul acțiunii a fost acela ca agenții economici cu peste 50 salariați să respecte prevederile speciale de protecție a angajaților împotriva COVID. Prin urmare nu au aplicat sancțiuni contravenționale. Dar au constatat anumite deficiențe, astfel că au stabilit mai multe (38) măsuri pentru angajatorii în cauză. Una dintre măsuri se referă la respectarea articolului 17 din Legea 55/2020 cu privire la identificarea posturilor din cadrul societății, care se pretează la munca la domiciliu sau telemuncă. O altă dispoziție are în vedere aplicarea de către angajatorii cu peste 50 salariați a prevederilor articolului 21, din aceeași lege, legat de decalarea programului de lucru cu cel puțin o oră.

În plus, inspectorii au dispus numirea unui lucrător care să facă triajul epidemilogic  la intrarea în societate, evaluarea riscurilor privind COVID, identificarea pericolelor biologice specifice grupurilor sensibile (vârstnici și tineri) la acestea, precum și asigurarea măștilor de protecție și purtarea în mod corespunzător de către salariați. Pentru cei care nu știu, precizăm că telemunca presupune și anumite cheltuieli din partea angajatorilor. Astfel, agentul economic ai cărei salariați lucrează de acasă trebuie să suporte costurile cu transportul materialelor necesare și cheltuielile legate de utilizarea internetului, condiții care vor fi menționate în contractul de muncă.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri