25 aprilie 2024
CulturăTeatrul este Magie, Liturghie, Joc şi Şcoală

Bacovia 70 – Bacovia 100. Revedere în 2048

Teatrul este Magie, Liturghie, Joc şi Şcoală

Cu ani în urmă, scria Costache Radu, dramaturg, scriitor, primar al Bacăului, cel care ne-a lăsat una dintre cele mai frumoase cărţi despre Bacăul de altădată, lumea dădea buluc la teatru, atunci când o trupă din Bucureşti sau din alte oraşe venea în oraş. Se întrerupea orice activitate. Era atâta lume de era nevoie de intervenţia poliţiei pentru a păstra ordinea. Se întâmpla acum 150 de ani. Să fi fost acum 170 de ani! Era pe timpul când oraşul nu avea un teatru, actorii jucau pe scene improvizate, în tot felul de barăci, însă entuziasmul şi interesul pentru teatru erau la cote maxime.

Au trecut anii…După timide încercări, după ce chiar Primăria a alocat o sală pentru teatru (avea primarul un interes, s-a spus, soţia lui era actriţă!), în august 1948, printr-un decret ia fiinţă Teatrul de Stat din Bacău, primind şi un nou sediu, cel în care funcţionează astăzi. Şi iar anii au trecut. Pe 9 octombrie 1948, are loc prima premieră, primul spectacol pe noua scenă, cu piesa “Alarma”. Aşa s-a născut un teatru, din bucurii şi suferinţi.
9 octombrie 2018.

Sala Teatrului Municipal “Bacovia” rămâne cu luminile de veghe: 70 de ani de teatru.
“Fiind anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, fiind anul când Teatrul «Bacovia» împlineşte 70 de ani, am considerat necesar să punem într-o nouă pagină istoria «teatrului nostru». Suntem astăzi aici, în această seară frumoasă, pe 9 octombrie, la ora 19.00, exact ca acum 70 de ani, pentru o întâlnire de suflet, pentru a ne vedea şi revedea cu actorii teatrului, cu regizorii care au trudit ani şi ani pe scândura acestui teatru, cu dragii noştri spectatori, care iubesc necondiţionat teatrul, actorul.



Vă primim cu braţele deschise şi cu inimile calde, dăruindu-vă toată recunoştinţa noastră, o plachetă aniversară şi povestea acestui teatru, cuprinsă în paginile unei cărţi: «Jurnalul unui teatru de provincie», scrisă, povestită aşa cum a fost ea, de un tânăr istoric, Alin Popa”, au fost cuvintele emoţionante ale Elizei Noemi Judeu, director al Teatrului Municipal “Bacovia”.

A fost o seară magică, o seară care ar fi meritat să se prelungească cu încă una, şi încă una, pentru că a fost frumos trecutul, însă şi viitorul îşi cere dreptul. Deschiderea a aparţinut Orchestrei Colegiului Naţional de Artă “George Apostu”, care a încântat publicul cu câteva creaţii ale unor compozitori celebri, adecvate şi dedicate momentului aniversar.

Dar, înainte, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celor care au făcut cinste teatrului, însă au părăsit scena pentru totdeauna: 28 consemnează documentele oficiale şi memoria celor care au fost în sală, fiindu-le înveşnicite numele în holul teatrului.

Au primit placheta aniversară BACOVIA 70 “În semn de preţuire pentru sprijinul acordat instituţiei noastre şi pentru implicarea în proiectele cultural-teatrale derulate de-a lungul vremurilor” foşti directori ai teatrului, Traian Valeriu, Calistrat Costin, Adrian Găzdaru, Stelian Preda, Geo Popa, regizorul Gheorghe Balint, Romică Chindruş, administratorul public al municipiului Bacău, ca finanţator şi ordonator principal de credit, foşti actori ai teatrului, directorii teatrelor din Moldova, criticii de teatru Mircea M. Ionescu şi Carmen Mihalache, generoşii sponsori Simba Invest, Selgros, SIF Moldova, Raiffeisen Bank. S-au spus cuvinte frumoase, amintirile, sacrificiile, lupta pentru afirmarea teatrului pe marea scenă a ţării, bucuriile şi decepţiile, satisfacţiile celui învingător fiind legătura trecutului cu prezentul şi garanţia viitorului.

Seara de magie s-a încheiat cu două surprize, inaugurarea unui nou Gong, cel de acum 70 de ani fiind scos din “distribuţie”, cele trei bătăi anunţând deschiderea celei de-a 71-a stagiuni, după care publicul a fost invitat să asiste la un frumos foc de artificii.

La mulţi ani, teatrule!

Foto: Ioan Bîşcă

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri