Bazarul Milcov la început de an. Zi de lucru. Găsești cu greu un loc de parcare. Micii întreprinzători se aprovizionează de aici cu piese de schimb, mai ieftine decât există în magazinele de profil. Găsești înlocuitor pentru aproape orice tip de angrenaj, casnic sau utilaj industrial. La mâna a doua. Garanția este obrazul. Dacă ceva nu merge… se repară. Există o regulă nescrisă. În târg nu se fură!
Duminica se vinde și se cumpără sărăcia
În colțul estic, pozționat strategic ca vad, într-o rulotă mică, un zâmbet mare cu ochelari, te invită, din perspectiva gemulețului mic, să comanzi. Cea mai cerută este cafeaua. Are omul rețeta lui, experimentată dea lungul anilor. Ceaiuri, supe instant și preparate la grătar, doar la comandă. Acum grătarul e rece.
La cinzeci de ani, leu ca zodie, viața nu mai prezintă o provocare. Dar nici resemnare. Trebuie trăită așa cum e. Silviu Stan știe că duminica iese pe plus. Recuperează. A experimentat de toate, din ’92. În Turcia, apoi Italia, unde a lucrat de toate. De la dulgher, faianțar, marmorar, la măturător pe autostradă. Nu erau câini cu colaci în coadă pe acolo, pe care îi căutam noi.
„Aici eu comand, eu execut! Nu mor de foame dar nici nu mă îmbogățesc. Să am cu ce plăti dările la stat. Ca să îți faci o casă, în țară, trebuie să te duci afară să muncești.”
Tot acasă e mai bine
De 10 ani are o mică afacere. „Într-o săptamână, dacă le pui cap la cap, nu-ți scoți banii! Cu sărăcii se trăiește în Bazar. Aduce omul din casă ce are. Calcă și apretează lenjeria folosită. Mă crezi? Așa existăm. De la farfurii la bluze. Să-i vezi cum trebăluiesc în palmă, cum îi numără, când adună 50 de lei. Mulți de un leu. Ce bucurie! Au pentru o săptâmână bani de mâncare. Duminica vin oamenii cu mobila, cu fierul forjat, pantofi, o haină spălată ca nouă. Dar dacă nu ar fi tot omul de rând, care să cumpere, noi am muri de foame! Vin și colecționari. Ăla bogat vine și ciugulește și el o bobiță. E orientat. O cumpără de parcă îi trebuie. Așa a lăsat Dumnezeu! Ca să trăiască toți. Când ajunge acasă o aruncă pe undeva, la colecție. Dar prin gestul lui, trimis fără să știe, l-a ajutat pe amărât. A cumpărat și ăla un kil de carne, la familie. Farmecul este că se cumpără ce aruncă alții la gunoaie. Bine că merge!”
Despre virus?
„Eu aș zice să lăsăm timpul să decidă. Cât am luptat, am luptat. Nu e vorba să te îmbogățești. Dacă nu te-ai născut să ai, n-ai să ai! Ai să ai dacă te zbați. Dar restul…? N-ai să-ți pui șampania, pe roți la mașină! Știi faza?! Am trecut anul cu bine. Ne-am trezit dimineață! Sănătoși? Bine cu tensiunea? În domeniul în care lucrez trebuie să fii apt din punct de vedere medical. Fac analizele la jumătate din an. Știți ce se zice? Că toate bolile astea, tot prin injecții se combat! Când erau în vechime astfel de boli, comunitatea impunea carantină. Cum a fost cu lepra. Îi izolau. Le lăsau de mâncare într-un loc dinainte stabilit. Nu intrau în contact. Eu acum îmi pun întrbarea? Este corect să pui pe un om, sănătos, să accepte să-l vaccinezi ca să devină bolnav? Nu-l îmbolnăvești? Cică nu-l constrângi! Dar nu-i mai dai voie să urce în avion, sau să-și ducă copilul la școală, dacă nu figurează pe listă. Nu-i obligatoiu dar sunt obligat! Adică să stau în curtea mea dacă nu vreau? Pe timpul meu, la școală, nu intrai în clasă dacă nu făceai vaccinul. Am ștampile pe mână. Un copăcel îl scoți ușor din pământ, când e tânăr. Cu tot cu rămurele. La unul mare? Nicio șansă! Boala când o scoți? Fă vaccinul când copilul e tânăr. La o scoarță bâtrână e ca chestia aia, cum îi zice… Placebo! Dar dacă trebuie? Trebuie!”
Alt colț din Bazar
Vorbeam de vad. Strada Milcov nu are nicio legătură, ca denumire, cu locul pe unde curgea Bistrița altădată. Milcovul se pupă cu Siretul mult mai la vale, pas de imn pentru Prima Unire. Aia mică. Să dăm mână cu mână! Am bătut deja palma. Aici era un teren viran. Bazarul a fost amenajat la inițiativa edilulului de atunci, Dumitru Sechelariu, de a curăța orașul de cașcarabete și alte dughene, pentru a face un comerț civilizat. Cu reduceri de taxe și impzite pentru primii intreprinzători. Administrator al piețelor era Constantin Scripăț, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău.
Dacă nu știi ce vinzi… stai acasă
Un principiu pe care Neculai Ardeleanu, 53 de ani, băcăuan get-beget, născut crescut și botezat, exact de ziua onomastică. Săgetător! A mizat. Mai bine zis, a intuit oportunitatea. Își desfășura activitatea de comerciant la „Târgul de ruși”. Pe Mioriței, cum era cunoscută zona de către băcăuanii amatori de chilipiruri. E drept, locația de acum este cam peste mână, dar asta nu înseamnă că meseriașul nu sfințește locul, dacă are marfă bună și prețul mai mic.
„Am început anul, cu speranța în suflet că o să ne ocolească orice boală, dar nu și clienții! Asta ne dorim! Să fim sănătoși! Ne-am specializat pe accesorii auto și elemente de asamblare. Am fost primul vânzător din bazarul acesta. Au trecut 24 de ani. Am lucrat la Partizanul. S-a dus! Am încercat altceva, prin ’93. Cu o măsuță. Pe Mioriței. Știți care a fost primul meu obiect vândut? Un ghem de sfoară! Am căpătat experiență. Era un risc să investești, plătind ceva adus la grămadă. Dar veneau moldovenii, de peste Prut, cu tot felul de produse de care vroiau să scape repede. Marfă rusească de calitate. Se căuta la noi.”
Proiectul de modernizare a Pieței Miorița le-a oferit comercianților, cu acte în regulă, varianta de a-și desfășura activitatea legal, într-o altă locație. Era cam departe de ceea ce se cheamă vad comercial. „Am fost primul care a venit aici. O săptămână am fost singur. Colegii, mai sceptici, încet-încet au venit și ei. Am pus umărul. Acum ne luptăm să-l menținem viu, Este singura noastră sursă de venit. Nu mai avem ce face altceva”. Vorbește la plural. Asociat unic. Partener de afaceri îi este soția. „Spun o vorbă pe care mi-o asum: încerc să supraviețuiesc, pentru că în Romînia nu văd alte oportunități oferite de stat. Mă voi vaccina. Pentru că sunt sigur că vor fi restricții. În vamă, la o angajare, și chiar dacă vreau să merg în Moll, la un film. Sau să prezint pașaportul dacă vreau să urc în avion. Noi suntem aici nu ca să-i scoatem banii din buzunar clientului, ci să îl ajutăm. Am învățat și învățăm! Tot ce vindem aici trebuie să știm ce vindem. Să dăm detalii tehnice. Nu trebuie să greșim. Altfel, vine clientul și ne înjură. Dacă ne pierdem clienții, se duce credibilitatea! Se duce tot! Avem mască, dezinfectant, un an mai bun sperăm. Fără restricții, dar cu putere de muncă, vă urez tuturor!”
