25 aprilie 2024
OpiniiEditorialŢara sporurilor şi stimulentelor

Ţara sporurilor şi stimulentelor

Imediat după instituirea Stării de Urgenţă, după ce ne-a cuprins pandemia cu noul coronavirus, iar spitalele au fost asaltate de bolnavi, statul, în mărinimia lui, a hotărât să acorde, pe drept şi argumentat, recompense/stimulente personalului medical, declarat „eroi”, din aceste instituţii, fie medici, asistenţi, infirmieri, liftieri, implicaţi direct în lupta împotriva bolii ucigaşe, fiindu-le pusă în pericol viaţa, SARS-COV-2, se ştie, nu alege şi nu iartă.

A venit şi rândul personalului de la Ambulanţă, care, după proteste ferme, a fost şi el trecut în legea reparatorie. În aceeaşi situaţie, s-a demonstrat, sunt şi poliţiştii; primesc şi ei recompense. N-a trecut mult şi, în rândul celor recompensaţi cu suma de 500 de euro au fost încadraţi şi medicii de familie, cu tot cu asistente.

Acum, ca o paranteză, medicii de familie au încuiat uşile de la cabinete şi au dat şi dau şi acum consultaţii pe la ferestrele cabinetelor. Rare cazuri când un bolnav are acces în interior.

Dar, legiuitorul ştie el ce face şi de ce, n-avem noi căderea să ne pronunţăm. Situaţia s-a complicat după redeschiderea şcolilor, când pericolul s-a multiplicat, astfel că, cum era şi normal, profesorii şi personalul nedidactic au solicitat şi ei spor de pericol coronavius.

Acum chiar mi-am pus întrebarea de ce n-ar primi aceste sporuri şi elevii, de ce doar profesorii, doar acelaşi virus îi pândeşte şi pe ei. Zilele trecute, un sindicat a cerut oficial ca în legea cu pricina, să fie încadraţi şi salariaţii de la Finanţe, ANAF, inspecţii financiare, inspecţii ale muncii.

Motivul? Şi ei se expun atunci când intră în contact direct cu plătitorul de taxe şi impozite, nu ei sunt cei care adună banii la buget? Nici aici nu-i dreptate: da, contribuabilul de ce să nu primească un stimulent, o recompensă pentru efortul de a-şi plăti sau a nu-şi plăti taxele? Eu pledez şi pentru lucrătorii din comerţ, aceştia chiar stau toată ziua în faţa periculoşilor asimptomatici, dar şi lucrătorii de la poştă, salariaţii din societăţile cu capital privat, de ce ei nu ar merita? N-au sindicate, mi se spune. A mai rămas cineva fără sporuri? În sistemul bugetar, dacă „sapă” cineva o să constate că stimulentele şi sporurile sunt de bază, salariile sunt un mizilic, nimeni, dar absolut nimeni, martore sunt statele de plată, nu mai mişcă o hârtie fără un spor special.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri