8 mai 2024
OpiniiEditorialTara lui Vax

Tara lui Vax

Prin 2009, România a câştigat la Curtea Internationala de Justitie de la Haga, în procesul cu Ucraina – disputa care viza delimitarea platoului din Marea Neagra – aproape 80% din suprafata dorita. Decizia îi conferea României acces la o cantitate estimata de 70 miliarde de metri cubi de gaz şi 12 milioane de tone de petrol. Bucurie nationala. Apoi, vax! Românii, inclusiv cei care au pledat la C.I.J., au aflat cu stupoare ca exploatarea petrolului de aici era deja atribuita, pe zeci de ani, unei companii straine.

Cu surle şi trâmbite, a fost realizata privatizarea Oltchim. Câştigatorii licitatiei vânturau pe la televiziuni saci doldora de verzişori. Guvernantii au trait euforia succesului. Apoi, vax! Totul a fost o facatura isteric mediatizata, gestionata jalnic din perspectiva organizarii unei licitatii.

Roşia Montana este, şi ea, obiectul unui contract de exploatare care e când secret, când aprobat, când neaprobat, când public, ba se gaseşte, ba e de negasit… Alt vax! Protestatari care şifoneaza maşina unui ministru, greve ale foamei, jeluiri publice ale specialiştilor, minciuni/promisiuni contondente ale guvernantilor…

CFR Marfa. Panarama redivivus. Privatizare cu neuroni aruncati pe jar, amenintari, mahala de Palate & Parlament, fuga de responsabilitate, circ national. Apoi, vax! Cronica unei morti premeditate, o golanie, alta golanie. Investitorii n-au banii promişi, dar se gândesc sa-i cheme pe guvernanti în instanta. Probabil ca au şi argumente de şantaj.

La Pungeşti-Vaslui, alta panarama a privatizarii: exploatarea gazelor de şist. Cu preoti, primari şi tânci în frunte, localnicii au zis vax. Jandarmi şi politişti câta frunza şi iarba. Deşi au semnatura guvernantilor pe contract, americanii de la Chevron, învatând rapid mioritica, au zis, şi ei, vax, încetând temporar încercarea de a începe exploatarea.

Nationala de fotbal a României s-a calificat pentru barajul Mondialelor. Jocul Nationalei este însa submediocru, la miloago-ciupeala, la voia întâmplarilor. Astazi aflam care ne va fi adversarul de la baraj. Citez vorbele întelepte ale unui bucureştean care ieşea de la meciul cu estonienii: „Vax! Cel mai bine ar fi ca la baraj sa nu cadem cu nimeni…” Cornel Dinu a comentat povestea tot în orizontul vax: „Singurele lucruri care nu au fost înca distruse în România sunt barajele. Sper sa nu-l distrugem şi pe asta, ca vine apa peste noi”.

Ca sa nu mai lungim vorba, aproape orice reper important al fiintarii noastre nationale ne aduce aminte mereu ca supravietuim în tara lui Vax.
Ion Fercu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri