25 aprilie 2024
OpiniiEditorialȚara în care unu plus unu...

Țara în care unu plus unu…

Cu ani în urmă, l-am întrebat pe un amic italian îndrăgostit în și de România ce-i displace cel mai mult la țara noastră. De plăcut, știam ce-i place. În urma întrebării, am aflat și ce nu-i place: „Faptul că aici, unu plus unu dau arareori doi. Nu-i vorbă, și în alte părți – cu precădere în Italia- se mai întâmplă asta. Dar nu așa des. În România, de cele mai multe ori, când unu plus unu nu fac doi e caz de prostie.

Adică de incompetență. De și mai multe ori rezultatul e viciat în funcție de interesul socotitorului. Iar asta e și mai grav pentru că e caz de hoție”. Mi-a plăcut răspunsul. Și mi l-am reamintit în mai multe rânduri.

Ultima oară, săptămâna trecută, când la instalarea sa în funcția de ministru de Finanțe, Dan Vîlceanu a dat-o de gard cu cifrele. Mai întâi cu inflația de 5%, apoi și cu salariul minim pe economie.

Chestii elementare pentru un ministru de Finanțe. Un fel de unu plus unu. Și pentru că țara asta nu-i formată doar din miniștri, m-am amuzat ascultându-l, la o zi sau două după gafele lui Vîlceanu, pe fostul antrenor al FCM Bacău, Ilie Dumitrescu, în rol de analist sportiv la Digi, cum unu plus unu fac când 33, când 36, când 31,2, în ultimul caz fiind vorba de milioane de euro. Cu aerul său prețios și atoateștiutor, Dumitrescu a dat ochii peste cap când s-a discutat despre posibilul transfer al lui Alexis Sancez la Fenerbahce, ca o amuzantă contrapondere la cele ale lui Moruțan și Cicâldău la Galatasaray.

„Păi Sanchez are 36 de ani. Și a avut cel mai mare salariu din Premier League”, a zis Dumi. Adevărul e că Sanchez că nu a împlinit nici 33 de ani și că a avut cel mai mare salariu de la Man United, nu din Premier, lucruri observate și de moderatorul Naum.

Dumitrescu a continuat însă să-și dea ochii peste cap. Cam așa cum și-i dădea, în urmă fix cu un an, Stanciu-Viziteu, când, în plină campanie electorală, lăsa de înțeles că echipa de fotbal CSM Bacău, „care ia bătaie de la echipe sătești”, ar avea un buget de „milioane de euro”. Adevărul este că întreg bugetul clubului în 2020 era sub două milioane de euro, iar cel al echipei de fotbal nu depășea 80.000 euro. Numai că, și în acest caz, unu plus unu ajungea să facă mai mult decât doi. Mult mai mult. Cam cât vor ajunge în curând toate socotelile simple pe la CSM Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri