Roberto Emanuele Lungu, cunoscut sub numele de Emi în cercul său de familie, este un tânăr român născut în Palestrina, la 35 de kilometri de Roma. Copilăria sa a fost marcată de plimbările într-un decor idilic la Colosseum și de savurarea pastei carbonara în Italia. Cu toate acestea, la vârsta de 13 ani, viața lui Emi a luat o turnură neașteptată când familia sa a decis să se mute în România, în satul Albele, aproape de orașul Onești, scrie site-ul teleleu.eu.
Roberto Emanuele Lungu, cunoscut sub numele de Emi în cercul său de familie, este un tânăr român născut la 35 de kilometri distanță de Roma, în Palestrina. Părinții săi români s-au stabilit în Italia când sora lui mai mare avea un an, iar tatăl său lucra în construcții, iar mama se ocupa de curățenie.
Familia s-a mutat ulterior în Castel San Pietro Romano, un sat considerat unul dintre cele mai frumoase din Italia. Aici, Emi își amintește cu drag de plimbările la Colosseum cu familia și de savurarea pastelor carbonara, aspecte pe care le-a lăsat în urmă odată cu plecarea în România la vârsta de 13 ani.
Emi a aflat că familia sa se întoarce în România în timpul călătoriei cu mașina spre destinație, moment în care el credea că se îndreaptă doar într-o scurtă vacanță. El nu vorbea bine limba română, nu știa să scrie în această limbă și nu a apucat să-și ia la revedere de la prietenii săi italieni.
La începutul aventurii sale în România, Emi a fost tentat să fugă la o mătușă care rămăsese în Italia, dar a fost prea mic pentru a se aventura singur. Astfel, el a rămas în România alături de tatăl său, care se ocupa cu creșterea animalelor și a familiei. Părinții au achiziționat capre și porci și l-au implicat pe Emi în activitățile gospodărești. De asemenea, acesta a lucrat și la cosit.
Cu toate că tatăl său era îngrijorat mai mult pentru sora mai mare a lui Emi, crezând că acesta se va adapta mai ușor la noua țară, experiența nu a fost deloc ușoară pentru tânărul Emi. În primul rând, Emi nu vorbea fluent limba română și trebuia să se trezească foarte devreme pentru a ajunge la școală în Onești. De asemenea, a avut de înfruntat reacții neplăcute din partea colegilor, care îl percepeau ca fiind diferit.
Desigur, adaptarea la noua cultură și limbă a fost dificilă pentru Emi. El nu știa aproape nimic despre geografia și istoria României, deoarece își petrecuse copilăria în Italia și făcuse școală în această țară. În plus, nu-i plăcea mâncarea din România și nu se simțea confortabil cu limba. Deși a reușit să promoveze examenul de bacalaureat în România, el rămâne italian în inimă și suflet.
Emi lucrează în vacanțe Norvegia ca muncitor sezonier în vacanțe, în cadrul fermei de vaci a mătușii sale. În timp ce România este acum casa lui, visul său este să se stabilească în Norvegia sau America și să-și deschidă o firmă în domeniul mecanicii auto. El afirmă: “Nu vreau să rămân în România; cu cât mai repede plec de aici, cu atât e mai bine. Nu-mi place limba, nu-mi place mâncarea. M-au luat prea dintr-odată când am plecat și mie mi s-a pus pata.”
Deși nu are planuri de întoarcere în Italia, Emi își dorește să obțină cetățenia italiană. El se simte italian sută la sută și gândește, vorbește și se poartă ca un italian.
