ActualitateTânăr de 22 de ani reținut pentru conducere sub influența alcoolului și...

Tânăr de 22 de ani reținut pentru conducere sub influența alcoolului și fără permis

La data de 15 ianuarie, în jurul orei 21:30, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului a depistat în localitatea Dealu Morii un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, care pierduse controlul direcției și intrase într-un șanț.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, acesta emana halenă alcoolică, fiind testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge.



În baza probelor administrate, autoritățile au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc incidentul.



spot_img
spot_img