Atunci când, în adolescență, am citit zisa teologului francez Jean Baptiste Henri Lacordaire – „Tăcerea este a doua putere a lumii, după cuvânt” – am priceput de ce resursă minunată dispunem, dar pe care puțini o folosim. Îndreptățit, Lion Feuchtwanger zice că „omul are nevoie de doi ani pentru a învăța să vorbească și de șaizeci ca să învețe să tacă”. Unii dintre noi nu ne apropiem însă niciodată virtuțile lecției tăcerii.
Una dintre cele mai tulburătoare știri pe care le-am citit în acest an: recent, Coreea de Sud a impus, la nivel național, o atitudine care-i poate emoționa pe cei care cultivă un sistem al valorilor doldora de virtuți. Știrea era sintetizată astfel: „Țara care și-a obligat cetățenii să tacă pe durata unui examen susținut de liceeni”. Tăcerea a asediat și aeroporturile. A fost ziua în care sute de mii de liceeni au susținut examenele de admitere la facultate. Pentru a asigura confortul necesar, administrațiile, companiile și chiar Bursa din Seul și-au schimbat programul. Tăcerea a asediat până și aeroporturile.
Liniște! Se decide astăzi viitorul unor adolescenți, un viitor care va oferi și sensul evoluției calității vieții în țară! Tăcerea a devenit o virtute națională.
România este locuită de zgomotul asurzitor al admiterii, la foarte multe facultăți, pe bază de dosar. Numai cine nu vrea nu urmează cursurile unei facultăți. Strategiile de vindecare a bolilor cronice ale Învățământului nostru au esențe de cancan și concurează cu viața celebrei musca efemera, doar prin durată. Numite și rusalii (după data apariției), insectele din ordinul ephemeroptera sunt locuite însă de virtuți: anunță Pogorârea Sfântului Duh și trăiesc pentru câteva clipe bucuria dragostei.
