ActualitateTabără de supraviețuire și educație civică pentru copii, organizată la Comănești

Tabără de supraviețuire și educație civică pentru copii, organizată la Comănești

Aproximativ 30 de copii și adolescenți au participat la o tabără de supraviețuire și educație civică organizată la Schitul din Comănești de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD), proiectul încheindu-se printr-o ceremonie festivă desfășurată în prezența părinților și a invitaților.

Pe parcursul unei săptămâni, participanții au luat parte la activități de orientare în teren, tehnici de supraviețuire, prim ajutor, disciplină, lucru în echipă și exerciții de instrucție, coordonate de veterani ai teatrelor de operații și voluntari.

Programul a inclus, de asemenea, activități de educație civică și istorică, precum și momente dedicate cunoașterii valorilor militare și spiritului de echipă.



Ceremonia de închidere a cuprins un serviciu religios de pomenire a militarilor români căzuți în teatrele de operații, acordarea de diplome participanților și colaboratorilor, precum și o defilare a copiilor care au participat la tabără.

Potrivit organizatorilor, proiectul și-a propus să dezvolte autonomia, disciplina, responsabilitatea și capacitatea de lucru în echipă în rândul copiilor, prin activități desfășurate în aer liber și exerciții inspirate din pregătirea militară, adaptate vârstei participanților.


spot_img
spot_img