26 iulie 2024
EconomieSute de firme deschise de antreprenorii băcăuani, debutanți în afaceri

Sute de firme deschise de antreprenorii băcăuani, debutanți în afaceri

Băcăuanii aflați la început de drum în antreprenoriat primesc de la stat câte 40.000 de euro pentru a-și deschide propriile afaceri. Și cei întorși de la muncă, din străinătate, încasează bani nerambursabili pentru a începe un bisnis în localitățile unde s-au născut sau unde locuiesc.

Sute de firme din întreg județul s-au calificat pentru obținerea de finanțări nerambursabile prin programul Start Up Nation. Potrivit Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului (AIMMAIPE) Iaşi, 213 antreprenori din județ s-au înscris cu planuri de afaceri pentru a obține finanțarea nerambursabilă de la stat. Dintre aceștia, mai mult de jumătate au reușit să treacă mai departe de rigorile impuse în program, semnând deja contractele de finanțare din programul Start-Up Nation. Altfel spus, aceștia primesc (unii chiar au încasat) cei 200.000 de lei/proiect (aproximativ 40.000 de euro). De la ultima raportare, din luna august, numărul antreprenorilor din Bacău care au semnat contractele de finanțare în programul Start-Up Nation este în creștere. Majoritatea afacerilor care vor fi demarate cu banii de la stat sunt din domeniile panificației, IT sau serviciilor. Sunt afaceri care vor fi deschise atât în Bacău (în sănătate, panificație, extracția de pietriș și nisip, precum și prelucrarea lemnului, auto, IT și inginerie) sau în celelalte orașe din județ, cât mai ales la țară, cum ar fi, de exemplu, la Căiuți (atelier de reparații auto), Huruiești (fabrică de pâine și produse de patiserie), Dămienești (atelier de tăiere și rindeluire a lemnului), Odobești (fabrică de mobilă), Secuieni (făbricuță de produse din beton pentru construcții), Livezi (unitate de fabricare a hârtiei, a cartonului ondulat și a ambalajelor din hârtie și carton), Bârsăneşti (fabrică de pânie), Cașin (asistență stomatologică) etc.



Afacerile „stranierilor” întorși la vatră prind rădăcini, în tot județul

Și băcăuanii care au revenit acasă, după ce, ani la rând, au muncit peste granițe, au avut posibilitatea să se înscrie în programul Start Up Nation Diaspora (Pilonul II). Potrivit AIMMAIPE Iaşi, au fost 43 de planuri de afaceri depuse de „stranieri”, dintre care 33 au fost selectate pentru finanțare, îndeplinind condițiile cerute de Program. Antreprenorii au semnat contractele de finanțare, urmând să le vină cei 200.000 de lei pentru pornirea afacerii. Cu banii primiți de la stat, acești beneficiari își deschid tot felul de afaceri, de la fabrici de pâine sau de mobilă, cabinete medicale, laboratoare de tehnică dentară, până la tipografii, studiouri foto, restaurante, ateliere auto sau unități pentru diverse activități de distracție și recreative, facilități de cazare pentru vacanțe sau perioade de scurtă durată etc. Banii ar trebui să intre în conturile antreprenorilor băcăuani până la finalul acestui an. Cele mai multe afaceri vor fi deschise la oraș, respectiv în municipiul Bacău (10), dar și la Onești, Târgu Ocna, Moinești, Comănești, Dărmănești sau Slănic Moldova. În rest, afacerile băcăuanilor întorși definitiv acasă sunt împrăștiate în localitățile rurale din tot județul, de la Palanca, Dofteana, Ardeoani, Pârjol, Berzunți, până la Răcăciuni, Scorțeni, Ștefan cel Mare, Gârleni, Buhoci sau Mărgineni.

Ce mai au de făcut solicitanții de granturi

Antreprenorii trebuie să treacă prin mai multe etape pentru a primi banii. Astfel, după ce primesc decizia privind acceptarea de principiu la finanțare, băcăuanii trebuie să acceseze aplicația informatică Granturi IMM Recover, de unde trebuie descarcat acordul de finanțare, pe care îl vor semna cu semnătură electronică, după care îl vor reîncarca și apoi îl vor transmite în aplicație, împreună cu dovada cofinanțării (extras de cont bancar, scrisoare de aprobare a creditului sau contract de credit). Documentele trebuie transmise în cel mult 20 de zile de la data primirii deciziei privind admiterea la finanțare, altfel vor risca să fie respinși de la finanțare. Pe de altă parte, și cei care au fost respinși și consideră că au fost nedreptățiți mai au șanse de a fi acceptați în Program. Astfel, în termen de 5 zile calendaristice de la data transmiterii deciziei de respingere, aceștia pot depune contestații.



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri