20 aprilie 2024
ActualitateSucces băcăuan la Olimpiada Naţională „Universul cunoaşterii prin lectură”

Succes băcăuan la Olimpiada Naţională „Universul cunoaşterii prin lectură”

În perioada 1-3 iunie, la Galaţi, s-a desfăşurat Olimpiada Naţională “Universul Cunoaşterii prin Lectură” – 2018, concurs la care echipa ce a reprezentat judeţul Bacău a opţinut locul al II-lea pe ţară. Una din concurentele din echipă, Lorena Olaru, este elevă a Şcolii Gimnaziale Solonţ, în clasa a V-a, ne precizează Costel Dudău, director al şcolii.

De asemenea, profesoara care a însoţit lotul, Emilia Grigoraş, este cadru didactic la aceeaşi şcoală. La concurs au participat doar echipe formate din elevi din mediul rural: Anca Vatamanu, cls. a VIII-a (Helegiu), Teodora Merişan, cls. a VII-a (Dofteana), Alexia Fichioş, cls. a VI-a (Oituz), Lorena Olaru, cls. a V-a (Solonţ).

Concursul a cuprins două probe, un portofoliu cu tema Centenarului Marii Uniri şi prezentarea unei personalităţi a judeţului din care au provenit echipele participante.



Elevii din Bacău s-au oprit la marele poet, dramaturg şi diplomat Vasile Alecsandri, de la a cărui naştere se împlinesc, pe 14 iunie, 200 de ani. „A fost un concurs greu, toate echipele fiind foarte bine pregătite. Felicit echipa judeţului Bacău pentru remarcabilul succes, a muncit intens, s-a pregătit, a depăşit inerentele emoţii, iar răsplata a fost pe măsură. Mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit şi au avut încredere în noi”, ne-a declarat prof. Emilia Grigoraş.

De asemenea, directorul Şcolii Gimnaziale Solonţ a ţinut să mai remarce şi alte succese ale unor elevi ai şcolii: Daniel Lacătuşu a obţinut locul I pe judeţ la Olimpiada Satelor din România, la Matematică, şi a participat la etapa naţională a concursului. Un rezultat important au obţinut doi elevi ai şcolii la Olimpiada judeţeană de Religie, la clasa a VII-a, etapa judeţeană, un loc II prin Marian Constantin Mareş, şi o menţiune la clasa a V- a, obţinută de Daniel Lăcătuşu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri