19 mai 2024
ActualitateSucces al consilierilor locali liberali: reducerea taxei de salubritate cu 50% în...

Succes al consilierilor locali liberali: reducerea taxei de salubritate cu 50% în perioada stării de urgență și materiale de protecție pentru elevii care susțin examene

Băcăuanii și firmele din municipiul Bacău vor plăti o taxă de salubritate diminuată la jumătate, pe toată perioada de menținere a stării de urgență și în luna următoare ridicării acesteia, în urma deciziei luate astăzi În Consiliul Local Bacău, la inițiativa grupului consilierilor PNL. Liberalii au mai propus diminuarea cu 50% a tarifelor pentru plata chiriilor, redevențelor sau altor sume contractuale, datorate bugetului local al municipiului Bacău, în baza contractelor de concesiune, închiriere, superficie, servitute, pe toată perioada stării de urgență și pentru luna următoare de la ridicarea acesteia. Măsurile vin în sprijinul mediului de afaceri local, care va beneficia și de impozite pe clădiri și terenuri calculate la coeficienții minimi prevăzuți în Codul Fiscal.

Chiar dacă primarul Cosmin Necula s-a opus acordării facilităților, consilierii liberali au reușit să obțină și pentru persoanele fizice reducerea cu 50% a taxei de salubritate, calcularea impozitelor pe clădiri și terenuri folosind coeficienții minimi prevăzuți în lege, scutirea de la plata impozitului pentru terenurile aflate în proprietatea persoanelor ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe țară ori constau în exclusivitate din indemnizație de șomaj sau ajutor social, pe toată perioada de menținere a stării de urgență și pentru luna următoare de la ridicarea acesteia.

Un alt succes liberal a fost și aprobarea propunerii consilierului PNL Ilie Bârzu, de a aloca din bugetul local 140.000 de lei, bani din care se vor cumpăra măști de protecție pentru elevii care vor susține Evaluarea Națională și Bacalaureatul și pentru profesorii supraveghetori, termometre digitale în infraroșu pentru toate școlile și liceele din oraș, 600 de dispensere cu material dezinfectant pentru unitățile de învățământ și peste 1.000 de litri de biocid. Toate aceste materiale sunt necesare pentru asigurarea protecției elevilor și cadrelor didactice care, în perioada următoare, vor merge în școli pentru pregătirea și susținerea examenelor de final de clasa a VIII-a și a XII-a. Consilierii liberali consideră că aprobarea demersurilor lor reprezintă un semn de solidaritate pentru băcăuanii de toate vârstele, afectați de criza de coronavirus și pentru elevii care intră în examene într-o perioadă și așa complicată.



Grupul consilierilor locali PNL Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri