25 aprilie 2024
EconomieSubvenții de 1.200 de lei pentru crescătorii de porci Mangalița

Subvenții de 1.200 de lei pentru crescătorii de porci Mangalița

Statul va continua și în acest an programul de încurajare a crescătorilor de animale care aleg să aibă în bătătură porci din rasele Bazna și Mangalița. Și asta deși inițiativa nu a prea dat rezulate în cei trei ani de când se aplică, la nivel de țară existând, în registrul genealogic, 1.030 de scroafe din rasele Bazna și Mangalița, dintre care 316 scroafe sunt deținute de persoane juridice, PFA, întreprinderi individuale și familiale.

[lock_content]

Alte 714 scroafe aparțin unor persoane fizice. Cert este că Guvernul a aprobat, zilele trecute, schema ajutorului de minimis pentru crescătorii de porci de reproducție din rasele mai sus amintite, valoarea totală a subvențiilor ridicându-se la 1.000.000 lei. Fermierii care optează pentru creșterea celor două rase vor primi de la stat un sprijin anual de 1.200 lei pe cap de scroafă. În schimbul acestor bani, crescătorii vor fi obligați să comercializeze cel puțin patru purcei pe cap de scroafă, pe an, la o greutate de minimum 8 kg pentru fiecare purcel.



Subvențiile se acordă producătorilor agricoli organizați ca PFA, întreprinderi individuale și familiale, precum și producătorilor agricoli persoane juridice. În anii trecuți, crescătorii primeau câte 250 de lei pentru fiecare purceluș vândut și 11 lei pe kilogram pentru porcii îngrășați cu o greutate de cel puțin 130 de kilograme.

În județul Bacău, niciun fermier nu a subscris la acest program, nemulțumiți fiind de sumele mici pe care statul le-ar fi acordat celor care ar fi crescut porci Mangalița și Bazna.

[/lock_content]

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri