19 aprilie 2024
ActualitateSUA: Un avion de vânătoare s-a prăbușit într-un cartier rezidențial din California

SUA: Un avion de vânătoare s-a prăbușit într-un cartier rezidențial din California

Un avion de vânătoare al armatei americane s-a prăbușit într-un cartier rezidențial din sudul statului american California. Potrivit informațiilor preliminare, incidentul nu s-a soldat cu victime, relatează postul de televiziune american CBS și agenția de presă RIA Novosti.

Avionul militar de tipul Harrier AV-8B a căzut peste două imobile în orașul Imperial, situat în apropiere de granița SUA cu Mexicul, la aproximativ 120 de km est de San Diego.

În urma accidentului, produs în jurul orei locale 16:20 (02:20 ora României), cel puțin două clădiri au luat foc.



Câteva clădiri civile au fost afectate, a indicat, la rândul său, un purtător de cuvânt al forțelor aeriene, maiorul Carl Redding.

La ora actuală, nu există informații care să confirme că în cele două imobile s-ar fi aflat persoane în momentul accidentului.

Un martor a declarat că a văzut un pilot catapultându-se.’Nu a fost ca și cum el ar fi fost rănit’, a spus acesta. El a mai spus că imediat după prăbușirea avionului, un echipaj al poliției a venit la locul accidentului, iar pilotul a fost transportat la spital pentru o evaluare generală a stării sale. Avionul implicat în acest accident staționa la MCAS Yuma și era atașat la baza Miramar.

AGERPRES

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri