9 octombrie 2024
Fapt diversRomânia Surprinzătoare"Știință" la Cluj: Elevilor li se scaneaza palmele ca să afle ce...

„Știință” la Cluj: Elevilor li se scaneaza palmele ca să afle ce cariera să-și aleagă

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a anunțat lansarea un proiect-pilot revoluționar, în colaborare cu Clubul Lions și Universitatea Babeș Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Peste 100 de elevi de clasa a XI-a vor participa la acest proiect, care propune scanarea palmelor pentru identificarea abilităților native și determinarea profilului de orientare în carieră al fiecărui participant.

Proiectul, numit „Încotro? Eu?”, a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă desfășurate marți, 23 ianuarie, la sediul Inspectoratului Școlar. Inspectorul șef, Marinela Marc, a fost prima care a experimentat noul sistem, precizând că acesta va crea un profil psihologic al fiecărui tânăr participant, informează Edupedu.ro.



„Se va realiza un profil psihologic al tânărului la care el va avea acces și în urma căruia sperăm să își realizeze un plan de carieră mult mai bine fundamentat decât pe informații aleatorii”, a declarat Marc.

Dispozitivul utilizat pentru scanarea palmelor este denumit „cititor de palme”, dar reprezentanții companiei producătoare susțin că este, de fapt, un „neuro-stimulator”. Modul de funcționare constă în plasarea palmelor persoanelor pe dispozitiv, iar apoi acestea sunt supuse la impulsuri electrice cu voltaj foarte mic, stimulând astfel creierul. Rezultatele scanării sunt apoi utilizate pentru generarea unui profil ocupațional al tinerilor.

Aparatul, creat de o companie românească, este parte integrantă a proiectului „Încotro? Eu?”, inițiat de organizația Genesis Lions Club, parteneră în colaborare. Camelia Lucia Bakri, președinta clubului, a explicat că proiectul pilot se va desfășura în acest an, testând tehnologia avansată și oferind elevilor din clasa a XI-a oportunitatea de a fi evaluați atât cu ajutorul dispozitivului inovator, cât și cu teste vocaționale standardizate.

În plus, elevii vor beneficia de consilierea specialiștilor, iar proiectul va include un sediu dedicat pentru testare și consiliere profesională. Victoria Barabaș, reprezentanta organizației Genesis Lions Club, a menționat că se așteaptă să aibă aproximativ 100 de participanți lunar.

Cu toate acestea, nu au fost furnizate informații despre omologările psihologice sau funcționale ale dispozitivului, iar criticii au ridicat întrebări cu privire la aspectele etice și de confidențialitate asociate acestui proiect inedit.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img