26 aprilie 2024
SportȘtiința, între stand-by și stand-bani

Știința, între stand-by și stand-bani

Echipa de volei feminin a Științei Bacău se află în faza work in progress. La drept vorbind, mai mult work decât progress. „Într-adevăr, facem toate eforurile pentru a configura un lot de jucătoare și pentru a-i putea da înainte. Și, chiar dacă până în acest moment progresele sunt departe de ceea ce ne dorim, nu dezarmez. Mă lupt în continuare pentru ca această echipă băcăuană cu un trecut mai mult decât onorabil să aibă și un viitor.

Totul se leagă exclusiv de resursele financiare, iar, deocamdată, în afara resurselor proprii și cele care țin de Minister, nu avem nimic concret. E greu! Încerc toate variantele posibile de finanțare”, a declarat pentru „Deșteptarea” antrenorul Științei, Florin Grapă.

Până în momentul de față, formația băcăuană nu a operat niciun transfer. În plus (sau mai degrabă în minus), mai are sub contract doar patru jucătoare dintre cele prezente în lot și sezonul trecut: Ciocian, Kapelovies, Stoian și Dițu. Stranierelor le-au expirat înțelegerile anuale cu Știința și au părăsit Bacăul. Singura care și-a exprimat dorința de a continua cu studentele este bulgăroaica Slavina Koleva, una din coloanele echipei în ultimii ani. În aceeași situație se află și internaționalele Denisa Rogojinaru, Georgiana Faleș si Alexandra Ciucu.



Deși aflate la final de contract, și ele doresc să rămână la echipa antrenată de Grapă. „Discut cu ele, sunt în contact și cu alte jucătoare, -inclusiv din străinătate- prin intermediul impresarilor, dar până nu știu pe ce buget pot conta, nu pot face nicio mișcare”, a mărturisit Grapă. Asta în timp ce „granzii” Diviziei A1 se mișcă. Mult și bine! Dinamo, de exemplu, a anunțat pe site-ul propriu că „managementul echipei feminine de volei pregătește una dintre cele mai spectaculoase campanii de achiziții din ultimii ani”.

Iar vorbele sunt întărite de fapte: după transferul Nnekăi Onyejekwe, Dinamo și-a asigurat serviciile universalului spaniol Milagros Collar și are în vizor o nouă țintă, libero-ul naționalei Bulgariei, Todorova. „Faptul că celelalte echipe se întăresc este, într-adevăr, o problemă, dar și mai neplăcut este faptul că, odată cu trecerea timpului, șansele de a realiza transferuri bune scad deoarece jucătoarele libere nu vor aștepta la nesfârșit ca Știința să facă rost de bani”, a explicat Florin Grapă, care nu a fixat încă o dată în privința reluării antrenamentelor.

De altfel, nici la nivelul Federației nu s-a luat vreo decizie în privința viitoarei ediții a Diviziei A1. Săptămâna trecută, s-a reunit Consiliul Federal al FRV, dar, deși s-a discutat ideea unei simulări de calendar, s-a renunțat. „Adevărul e că nici nu-și avea rostul.

Până nu știm exact cum va evolua această pandemie, nu are rost să ne grăbim. Ne-am grăbit odată, când am fost prima Federație care a declarat <înghețat> campionatul, nu trebuie să o facem și acum, în privința reluării competițiilor. La ce bun să spui că începi în octombrie, de exemplu, atât timp cât nu ai o proiecție exactă a evoluției pandemice? Și la ce bun să începi campionatul fără spectatori sau doar cu o sută o ori două sute de oameni în sală?”, a fost poziția lui Florin Grapă, care s-a și retras din biroul federal. Deocamdată, toată atenția lui Grapă se îndreaptă spre propria echipă. În speranța că progresele vor fi pe măsura așteptărilor. Sau, și mai exact, pe măsura muncii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri