4 mai 2024
SportȘti-in-țAAAA1 BAAAA1-cău! Echipa antrenată de Eusebiu Țurcanu a revenit pe prima scenă...

Volei masculin/ Divizia A2, Turneul de Promovare

Ști-in-țAAAA1 BAAAA1-cău! Echipa antrenată de Eusebiu Țurcanu a revenit pe prima scenă a voleiului masculin

Daaa! Sau, și mai exact, DAAA1! După o așteptare de șapte ani, echipa de volei masculin CS Știința Bacău revine pe prima scenă a voleiului din România. Și o face la capătul unui sezon excelent. Campioana a Seriei de Vest cu 11 victorii din 12 meciuri, Știința Bacău și-a asigurat prezența în A1 după primele două zile ale turneului de promovare derulat în sala „Politehnica” din București.

Învingătoare vineri, cu 3-2 (19, 20, -23, -21, 12) contra celor de la CSM București, formația antrenată de Eusebiu Țurcanu și Ionuț Vasluianu a ridicat ștacheta sâmbătă, atunci când s-a impus cu 3-0 (12, 26, 17) împotriva lui ACS Pro Volley Oradea.

Și, cu cinci puncte, se alătură Științei București (care sâmbătă a câștigat cu 3-0 jocul cu concitadina CSM București) în A1, indiferent de rezultatul din meciul direct, care va avea loc duminică, de la ora 13.00.



„Este o mare satisfacție și țin să dedic această promovare mentorului meu de la Știința, regretatul Cornel Păduraru”, a declarat antrenorul Științei Bacău, Eusebiu Țurcanu, care a mizat pe următorul lot: Liviu Rîpeanu, Ștefan Țurcanu, Cosmin Matei, Andrei Veber, Codrin Cernov, Vlad Cuciureanu, Matei Hagatiș, Lucian Tofan, Igor Secrieru, Tudor Matanie, George Petrache, Paul Alecu, Mihai Șnel (libero) și Ciprian Tofan (libero).

„Voleiul masculin băcăuan merita din plin să revină pe prima scenă. Sper din tot sufletul ca eforturile noastre în plan sportiv să găsească ecoul cuvenit și în ceea ce privește sprijinul financiar astfel încât Știința Bacău să poată onora cum se cuvine rigorile unui campionat precum Divizia A1”, a concluzionat Sebi Țurcanu, antrenorul divizionarei A1 Știința.

Dan Sion

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri