Stejarul de langa Autogara

Ecourile lui 1 Decembrie sunt departe de a fi stinse. Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri a românilor continuă în sufletul fiecăruia dintre noi, chiar dacă sunt destui cei care nu vor să-și arate patriotismul pretextând tot felul de motive, de cele mai multe ori neîntemeiate. Cum am petrecut de 1 Decembrie? Evident că românește. Dincolo de ce a fost, o defilare, așa cum a fost ea, o horă a Unirii, poate o fasole cu ciolan, în ciuda postului Crăciunului, râmân, probabil, amintirile și faptul că am fost contemporani cu Sărbătoarea Centenarului. Toate vor trece, și, poate că mai mult sau mai puțin, se va așterne praful peste aceste momente. Dar, ce rămâne în urmă? Poate că nu e momentul să ne gândim la asta, ci la ce ne-au lăsat înaintașii noștri.

Pentru unii e o întrebare la care sigur nu au un răspuns. Ce s-a întâmplat în Bacău la 1 Decembrie 1918?

Cum a fost Unirea în Bacău… redată în ziarul „Steagul Roșu”

Pentru a înțelege cum a fost atunci, am apelat la inginerul Mihai Ceucă, un pasionat de istorie locală, și care mi-a pus la dispoziție toate materialele pe care le-a agonisit de când și-a dedicat activitatea scoaterii la lumină a celor întâmplate de-a lungul timpului în urbea noastră. Dintr-o discuție purtată la un ceai, am înțeles că presa vremii nu a relatat prea mult evenimentul la nivel local. Totuși, ceva, pe undeva, a existat. Astfel, inginerul Mihai Ceucă mi-a înmânat o copie a unui articol din ziarul „Steagul Roșu”, cu titlul „Momentele istoriei”, publicat în 26 noiembrie 1988 și semnat de prof. Eugen Șendrea. Cu toate că nu am înțeles de unde era parafrazat, textul expunea următoarele:

„…La Bacău, în ciuda distrugerilor, pierderilor umane și a lipsurilor cauzate de război, pregătirile pentru a sărbători Marea Unire s-au desfășurat cu mult entuziasm. Încă din seara de 30 Noiembrie, la Primărie, Ateneu, școli, s-au înălțat steaguri tricolore. Întreaga suflare a Bacăului, cu tricolorul prins în piept, ieșit pe străzile Bacău-Focșani, Strada Mare, îndreptându-se spre Primărie, spre Palatul Ateneului. … În sala de conferințe a teatrului, cetățenii luară cunoștință de acea veste extraordinară, dorința de veacuri-Unirea tuturor românilor.” Sigur, textul continuă să redea bucuria băcăuanilor care au cântat și au dansat Hora Unirii, după care ne asigură că manifestări asemănătoare au fost și la Tg. Ocna, Comănești, Tg. Trotuș și în alte localități și sate din tot județul.

Demersuri

Despre Stejarii Unirii s-au scris mii de pagini, iar câțiva dintre acești arbori se înalță aici, în Bacău, fără ca cineva să conștentizeze că acești copaci seculari reprezintă documente istorice. Ce-i drept, după ce am citit materialele puse la dispoziție de inginerul Ceucă mi-am pus anumite întrebări, dar nu cred că sunt cele mai importante, în acest moment. Revin, așadar, la text:

„În primăvara anului 1919 și în anii care au urmat, pentru a cinsti mărețul eveniment, s-au plantat în grădinile publice și în curtea tuturor școlilor, Stejarii Unirii, adevărate borne istorice vii, care vor aminti generațiilor viitoare de lupta înaintașilor pentru cel mai scump ideal-Unirea tuturor românilor într-un singur stat.”

În aceeași publicație, de la aceeași dată, a apărut și un material, fără semnătură, cu titlul „Stejarul Unirii”, în care era citat Constantin Ghiurcă din Căiuți care a fost martor al acelor evenimente: „Îmi aduc aminte, eram elev pe atunci, în 1918, noi, copiii din școală, în frunte cu învățătoarea noastră, am adus din pădure un pui de stejar pe care l-am plantat în fața școlii și l-am botezat «Stejarul Unirii». Acest stejar, astăzi falnic si frumos, există în fața Școlii din Căiuți. Și trebuie să existe peste veacuri, acolo unde a fost plantat, spre amintirea și ca simbol al unirii tuturor românilor.”

Stejarul Unirii de la Căiuți există și în ziua de azi, dar cât este el de pus în valoare…rămâne de discutat. O poveste interesantă este și cea a stejarului din Orbeni. Până nu demult, mulți dintre locuitorii din această comună, și mai ales edilii, nu știau despre valoarea acestui copac bătrân de lângă fostul Oficiu Poștal. Odată cu demersurile întreprinse de inginerul Ceucă, oficialitățile din Orbeni au promis că vor face tot ce trebuie pentru ca Stejarul Unirii din localitate să-și recapete însemnătatea.

Cum e acum…

Orașul nostru are și el stejarii lui valoroși. Sunt doi, frați gemeni, dar din păcate cu drumuri diferite. Dacă primul dintre Stejarii Unirii din Bacău se află în curtea Colegiului Național „Ferdinand I”, acolo unde se bucură de o îngrijire pe măsura renumelui, cel de-al doilea Stejar al Unirii din Bacău este lăsat de izbeliște și se află în pericol de a fi… șters de pe fața pământului.

Stejarul din curtea Colegiului Național „Ferdinand I” este bine întreținut, acesta beneficiind de un gărduleț și o placă aniversară de care s-a ocupat prof. Ioan Ciută, așa cum ne-a spus în urmă cu un an prof. Nicoleta Zărnescu, director adjunct în colegiul băcăuan, care ne-a povestit atunci câte ceva din istoria copacului secular:

„Conform istoriei orale și a tradițiilor păstrate prin viu grai, Stejarul Unirii din curtea Colegiului Ferdinand a fost plantat, printr-o recomandare a fostului ministru al învățământului, Spiru Haret, pentru a omagia crearea statului național unitar român. Astfel de stejari au fost plantați în curțile mai multor școli din țară. Se sărbătorea cea mai importantă zi a națiunii române – 1 Decembrie 1918, se arăta în comunicatul primarului Bacăului, Vasile Pavli.”

Mergem, însă, la celălalt Stejar Unirii din Bacău care se află în curtea fostei Școli de Meserii, în apropiere de autogară. Zona respectivă a fost lăsată de izbeliște, din clădirea Școlii de Meserii, construită în 1899, rămânând doar câteva ziduri, și acelea dărăpănate. S-au iscat multe controverse pe seama acestui spațiu care ar urma, după cum spuneau unii, să devină o parcare supraterană. Dar nu intrăm în detalii. Problema e că, în mijlocul acelei suprafețe de teren tronează, încă, Stejarul Unirii. Chiar dacă i-au fost amputate unele crengi încărcate de ani, din cauza unora care nu puteau trece cu diverse vehicole, Stejarul Unirii stă drept și dârz așa cum ar trebui să fie și acest popor. Indiferent de ce interese au unii sau alții, sperăm să menajeze acest arbore secular care s-a născut din dorința românilor de a fi uniți într-o singură țară.

Din discuția purtată cu inginerul Ceucă am înțeles că acești arbori ar trebui inventariați și trecuți într-un registru, cum există în cazul clădirilor declarate monumente istorice. Din păcate nu există așa ceva pentru copaci. În necunoștință de cauză, mulți arbori cu valoare istorică au fost decimați. Să ne amintim numai de salcia lui Bacovia din parcul Trandafirilor. Nu cred că e cazul să amintim de copacul tinerilor plantat în parcul Cancicov la finalul proiectului Bacău-Capitala Tineretului din România 2017 care a fost vandalizat. Știu că tratăm cu ușurință aceste cazuri, dar vreau să ne reamintim că la Casa Albă, fiecare administrație plantează câte un copac. Să mai vorbim ce înseamnă asta? Nu e cazul…

„Cei doi Stejari ai Unirii din Bacău sunt documente vii a faptului că 1918 s-a petrecut Unirea și că a avut efect asupra întregii comunități, pentru că a fost un eveniment de impact”, a întărit la finalul întâlnirii noastre inginerul Mihai Ceucă, care a menționat că Palatul Municipal, cum se numea atunci, a fost singura clădire despre care se păstrează o amintire a unui eveniment petrecut la 1 Decembrie 1918, acolo existând o activitate dedicată acelui moment. Din păcate, acea clădire a ars în 24 octombrie 1962. Rămânem astfel doar cu cei doi Stejari ai Unirii, care arată că la 1 Decembrie 1918 băcăuanii au sărbătorit Marea Unire.

Alte articole