Recent, universitarul Ștefan Munteanu ne-a oferit „O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu”, vol. I. (Editura Eikon, București, 2017). Shakespeare, Goethe sau Dostoievski n-au sisteme filosofice, dar creațiile lor fac parte din bibliografia obligatorie a celor care vor să se apropie de cugetarea filosofică autentică.
Eminescu este parte tulburătoare a acestei bibliografii elevate. La Eminescu, filosofia este creuzetul în care are loc facerea lumii sale poetice. Acesta este mesajul eminescologului Ștefan Munteanu. „…Eminescu a înțeles că nu este suficient să fie numai poet, ori numai filosof; că trebuie să conjuge valențele poeziei cu cele ale filosofiei, pentru a se apropia cât mai mult de Absolut. Și pentru a nu-și dezminți originalitatea, poetul-filosof și-a creat propriul său Absolut, cu mintea, cu sensibilitatea și imaginația sa, geniale”, scrie autorul în prefața volumului.
Această primă parte a admirabilului discurs ștefanmuntenesc surprinde modul în care cugetarea filosofico-poematică eminesciană a fost percepută de Titu Maiorescu, C. D. Gherea, Grigore D. Pencioiu, Nicolae Petrașcu, Vasile Goldiș, Vasile Gherasim, I. A. Rădulescu-Pogoneanu, Panait Cerna, Henri Sanielevici, Mircea Djuvara, Mircea Florian, Marin Ștefănescu, Romulus Demetrescu, Sterian C. Dumbravă, Henrieta Sachelarie, Cezar Papacostea, G. Bogdan-Duică, Iulian Jura, Ion Sân-Giorgiu, Grigore Tăușan, Ion Petrovici și Tudor Vianu.
În opera acestora, autorul a descoperit accente care sunt așezate pe optimismul, pesimismul sau kantianismul eminescian, dar și pe filosofia, non-filosofia sau influențele filosofice ale Poetului. Eseurile lui Ștefan Munteanu poartă aura discursului critic elevat. Opiniile celor amintiți nu sunt doar consemnate. Încadrate în varii paradigme ale cugetării, acestea trec prin furcile caudine axiologice și, nu rareori, stârnesc stihii polemice chiar acolo unde nu te aștepți.
Nuanțele acestui discurs sunt cuceritoare. Iată ce-i spune lui Ion Petrovici, cel care are în sufletul său un loc privilegiat: „Eroarea lui Ion Petrovici, care va fi repetată și de George Călinescu, este aceea de a-l fi pus pe Eminescu într-o mare dependență de Schopenhauer.” Lui Tudor Vianu îi reproșează faptul că, însumând toate influențele despre care el vorbește, „originalitatea lui Eminescu dispare în totalitate. Ceea ce nu poate să constituie un adevăr.”
C. D. Gherea este binecuvântat cu un potop al uimirii: „Ajuns aici, eu, parafrazându-l pe Eminescu, aș putea spune că nu credeam să ajung să citesc asemenea judecăți neîntemeiate.” Spectacolul contrargumentării este minunat, și atunci când sunt privite critic afirmații precum: „Poezia lui Eminescu nu cuprinde o filosofie propriu-zisă. Eminescu știa foarte bine că poezia, din momentul în care trece pe planul speculațiunii, încetează de a mai fi poezie.” (Iulian Jura). „Desigur că slăbiciunile concluziei lui Iulian Jura, care reduce gândirea lui Eminescu doar la gândirea mitică, pot fi cu ușurință demascate”, spune Ștefan Munteanu. Seducția generată de acest volum – un eveniment cultural național, cum s-a spus la cele patru lansări (București, Bacău, Iași, Focșani) – este datorată mai ales faptului că opiniile privind filosofia lui Eminescu sunt valorizate de un filosof-pur sânge robit de profunzimile cugetării eminesciene.
„Este o carte-eveniment”, a spus Valentin Ajder, directorul editurii Eikon. Suntem invitați, împreună cu Eminescu și cei care au reflectat asupra statutului său de cugetător hărăzit cu chemarea către filosofie, să întârziem cu mare folos prin cuceritorul univers ideatic al unor sisteme filosofice, dar mai ales să-l simțim pe Eminescu mereu proaspăt, ca un bob de rouă binecuvântat de sărutul primei raze de soare. Așteptarea celorlalte volume promise de filosoful-cercetător apare, și din această perspectivă, îndreptățită și febrilă.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
