19 aprilie 2024
CulturăŞtefan Mic, debut pe simezele de la Galeriile Karo

Ştefan Mic, debut pe simezele de la Galeriile Karo

Sâmbătă, 9 iunie, la Galeriile Karo, în cadrul conceptului expoziţional KARO 24, a fost deschisă prima “personală” a tânărului artist de doar 15 ani, Ştefan Mic, elev la Cercul de Arte Plastice, de la Palatul Copiilor Bacău, coordonat de prof. dr. Dorel Făcăoaru.

Cele douăzeci şi două de lucrări de grafică în creion şi tuş sunt un început foarte promiţător şi de bun augur au remarcat Ilie Boca, Aurel Stanciu, Dionis Puscuţă, Dorel Făcăoaru.

În discursurile lor aceştia şi-au arătat convingerea că timpul îi va confirma valoarea. Faptul că artişti importanţi au ţinut să-i fie alături la acest eveniment, arată preţuire şi încredere în talentul său.



„La numai 15 ani, Mic Ştefan controlează elementele de bază ale desenului, punctul, linia, suprafaţa, volumul, dimensiunea spaţială a formelor, dar într-un mod mai complex. Imaginile create descriu poveşti cursive în timp şi spaţiu, ele aparţin omului modern, social, creativ, dar rupt de realitate. Creaţia tânărului Ştefan Mic este un amestec al farmecului desenului primar, fundamental, cu procesul evolutiv al gândirii abstracte umane, creând noi universuri pierdute în imaginar”, a spus, la vernisaj prof. dr. Dorel Făcăoaru.

Expozitia poate fi vizitata pâna vineri, 15 iunie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri