29 martie 2024
Cultură„Stea printre Stele” până la stele

„Stea printre Stele” până la stele

Teatrul Municipal Bacovia a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzica pentru Copii și Tineret. Organizat de Asociația „Centrul Daniel” Bacău cu sprijinul Municipiului Bacău prin Legea 350, evenimentul a fost unul record din punct de vedere al numărului participanților, pe scenă urcând 159 de concurenți. Festivalul a avut 15 categorii și s-a bucurat și de alte momente artistice și recitaluri în gale.

Juriul, format din: Mihai Alexandru-compozitor și președintele juriului; Cezar Ouatu-contratenor, interpret de muzică ușoară și pianist;Aurelian Temișan-interpret de muzică ușoară; George Vanvu-realizator emisiuni Radio România, Bogdan Dragomir- Radio România București; Claudiu Bulete-compozitor, manager CB Media și compozitorul imnului festivalului;
Marcel Iorga-instrumentist și compozitor, a avut o misiune destul de dificilă, calitatea concurenților fiind una apreciabilă și, pe alocuri, destul de greu de departajat. Astfel, Festivalul „Stea printre Stele” și-a atins obiectivul, acela de ridica standardele valorice și de a demonstra că avem copii valoraoși care vor deveni adevaratele voci de mâine.

„În primul rând, pentru mine este o premieră să mă aflu în acest teatru foarte frumos și intim și mă bucur foarte mult că un astfel de festival de asemenea amploare are loc într-un teatru. Am remarcat o calitate foarte bună din punct de vedere tehnic-vocal al concurenților, comparativ cu alte festivaluri. Mă bucur foarte mult să văd reale talente și mai ales să reușim în micul nostru univers să ducem mai departe, fără a vinde doar iluzii, aceste talente de care chiar avem nevoie pe viitor”, a declarat pentru Deșteptarea Cezar Ouatu, membru al juriului.



„Sunt foarte fericită că am ajuns în aceste momente atât de emoționante, când lucrurile se leagă foarte bine pentru Centrul Daniel care a împlinit în iunie 25 de ani în anul când avem acest festival la ediția a VII-a, chiar în anul Centenarului Marii Uniri. Astfel, cu aceste ocazii putem să arătăm că facem lucruri frumoase și că putem lăsa ceva în urma noastră așa cum au făcut și înaintașii noștri, cei care au făcut România Mare în care trăim noi astăzi.”
Mărioara Popa, președintele Asiciației „Centrul Daniel” Bacău

Câștigătorii ediției a VII-a Festivalului Internațional de Muzică pentru Copii și Tineret „Stea printre Stele” sunt: Ela Trandafir din Moinești – Trofeul Festivalului; Daria Emanuela Șărban din Tecuci – Trofeul Junior; KarinaIulia Luncanu din Bacău – Trofeul Adolescent; Maria Dumitru din Buhuși – Trofeul Categoriei 4-6 ani; Miruna Ifrin Anicăi din Vrancea – Trofeul Categoriei 7 ani; Julia Ana Danca din Roman – Trofeul Categoriei 8 ani; Nina Elena Manolache din Bacău – Trofeul Categoriei 9 ani; Ilina Sauciuc din Piatra Neamț – Trofeul Categoriei 10 ani; Ioana Gusa din Galați – Trofeul Categoriei 11 ani; Ioana Emma Gherganu din Bacău – Trofeul Categoriei 12 ani; Andreea Delia Racu din Onești – Trofeul Categoriei 13 ani; Carmen Mustață din Vrancea – Trofeul Categoriei 14-15 ani; Giorgia Lorina Laslău din Bacău – Trofeul Categoriei 16 ani +; Răzvan Cioc din Galați – Trofeul Categoriei Centenar Junior; Rianna Eliza Rusu din Pașcani – Trofeul Categoriei Centenar Adolescent.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri