18 aprilie 2024
ActualitateStavarache ramane tot mai singur / PNL a pierdut cinci primari intr-o...

Stavarache ramane tot mai singur / PNL a pierdut cinci primari intr-o singura zi

Organizatia judeteana a PNL are probleme serioase chiar inaintea alegerilor. Partidul National Liberal a pierdut sase primari in judetul Bacau, intr-o singura zi. Anuntul a fost facut, ieri, de conducerea PD-L Bacau. Ioan Doborvat (Poduri), Vasile Ulea (Magiresti), Cezar Forcos (Podu Turcului) si Daniel Taranu (Vultureni) au fost prezentati de presedintele PD-L Bacau, Vasile Nistor, drept membri ai PD-L. Lor li s-a adaugat si Damian Comorasu, primarul din comuna Traian, fost membru PNTCD. In plus, surse liberale sustin ca si primarul din Sarata, Costica Chiper, a plecat la PC, fiind deja prezentat ca si candidat al conservatorilor la functia de primar al comunei. Merita amintit faptul ca primarii fosti liberali au fost prezenti pe scena Casei de Cultura, cu ocazia prezentarii candidatilor PNL la alegerile locale, unde Romeo Stavarache, care conduce, teoretic, organizatia judeteana a PNL, s-a laudat sefului Tariceanu (prezent la serbarea politica) cu unitatea de monolit a partidului. Ziua de ieri a adus insa soc dupa soc pentru organizatia liberala. Conferinta de presa a Partidului Democrat Liberal a fost cadrul in care s-a anuntat plecarea in masa a unor primari liberali catre aportocaliul” lui Boc si Basescu. aNoi nu am racolat primari. Dansii au ales sa vina la noi, pe aripa desfacuta din PNL. Nu este vorba de o racolare”, a precizat Vasile Nistor. Vasile Ulea, unul dintre primarii care au ales PD-L, a explicat: aNu suntem traseisti politici. Dar cand pentru comuna Magiresti nu se aloca nici macar un leu prin hotarare de Guvern, ce sa fac? De ce sa mai stau la PNL? Am venit aici datorita domnului Chiriac, domnului Iordache, domnului Slic”. De altfel, fuziunea PD-PLD, din care a rezultat PD-L, a fost principala explicatie a primarilor pentru alegerea lor. Ioan Chiriac, candidatul PD-L la Primaria Bacau, a precizat ca in curand va urma un nou val de plecari ale unor membri PNL catre PD-L. Interesant este si faptul ca liderii politici care au reusit sa convinga primari ai liberalilor sunt Constantin Avram si Ioan Chiriac, doua dintre fostele aarme grele” ale PNL. Plecarea lui Ioan Chiriac din PNL si victoria obtinuta de el in fata lui Stavarache la alegerile europarlamentare din 2007 au inca efecte asupra alesilor locali liberali care nu l-au urmat la PLD, dar nici nu au putut suporta cu bine tendinta dictatoriala si lipsa unei viziuni politice reale de care da dovada presedintele organizatiei, actualul primar al Bacaului.

Scris de Codrin Pop



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri